When it rains

Am vrut initial sa fac o postare despre asta, dar m-am gandit ca o poza va face sa interpretati mult mai bine ceea ce vreau eu sa exprim. Oricum ziua aia a fost una emotionanta si pandantivele astea erau un fel de evadare din lumea reala, una sfasietoare pentru un suflet indragostit.

Apropo de Apocalipsa

"Vrei... copii?", intreba ea putin jenata.
"Sigur ca da. O fetita blonda cu ochi verzi si un baietel saten cu ochi caprui. Bineinteles, sa fie sanatosi." , ii raspunse zambind.
Se plimbau pe malul lacului de cateva ore bune. Nici nu-si mai aminteau a cata oara il inconjurau. Era un frig de crapau pietrele si cand vorbeau, aburul se pierdea in ceata.
"Saten cu ochi albastri.", completa ea.
"De ce albastri? Par atat de tristi ochii astia. Uite, ochii tai exprima o multime de lucruri."
"Cum ar fi? ", intreba ea chicotind.
"Frumusete, suferinta, fericire, indoiala..., hmm...", ii raspunse uitandu-se in ochii ei.
Ea ii zambi.
"Ochii caprui sunt frumosi ca sunt latini." , adauga ea.
"Da."
"Iar ochii albastri sunt frumosi pentru ca... sunt ai tai."
Ramase asa blocat timp de cateva secunde.
"Sau poate pentru ca sunt nordici."
"Aham."
"Anyway, tu vrei copii?" , o intreba el, scarpinandu-se in cap, vrand sa-si scuze modul jalnic de a raspunde la un compliment.
"Eu doar sper sa ajung sa am copii."

Envy

Pe masura ce cresc, devin nefericita. Sau poate nu nefericita e termenul. Pe masura ce cresc, pierd din entuziasm, din optimism, din copilarie. Si daca o tin tot asa, o sa devin un mare superfluu in adunatura asta de oameni fericiti, care se iubesc si au de toate.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi amintesc de clasa a 8-a, imi amintesc de cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ma intelegeam de minune cu mama, aveam prieteni multi care nu-mi faceau faze si cu care radeam o gramada sau cu care chiuleam la fizica, aveam un prieten care era totul pentru mine, care, credeam eu, ca ma iubeste, si viata mea era o chestie roz si pufoasa. Nu stiam de oameni falsi si/ sau ipocriti. Nu stiam ca o sa mai am de invatat o gramada de la viata. Este incredibil cum credeam ca sunt invincibila. Patetic, nu? Dar vine si vremea cand trebuie sa te maturizezi fortat, nu ca n-am mai fost si altadata maturizata fortat, dar parca de data asta a fost prea brusc, prea brutal, mai ales ca au fost toate deodata.

Pe masura ce avansez in postarea asta, imi vine sa sterg tot si sa las numai "superfluu". Dar n-am s-o fac. Si nu stiu de ce.

Ohne Title, cum ar zice neamtul

Din cate am observat nimeni de varsta mea nu mai asculta muzica populara, but me. Cui datoram aceasta renegare a faptului ca suntem romani? Avem si noi traditii, sa stiti. Avem muzica destul de buna, zic eu. Faptul ca ascult muzica populara (nu orice fel) nu ma face patrioata. Si va zic si de ce. Mi-e rusine ca sunt romanca. Sincer imi este, dar atata timp cat traiesc in Romania si atata timp cat am cetatenie romana, asta nu ma impiedica sa fac parte din comunitatea romaneasca.



Imi aduc aminte mereu versurile: "Vorbiti, scrieti romaneste, pentru Dumnezeu!"

Hai ca...

... dupa 2 beri sunt chiar buna. :))

Tchuss! Succes in noul an scolar, dragilor.