Mintea e un mit

- Nu ţi se pare că s-a schimbat?
Şi-am zis că da pentru că mi se părea normal.
- Mi se pare că e mai deştept, nu mai e "copchil". Parcă are o altă gândire.
M-am gândit câteva secunde şi m-am raportat la ce simt eu.
- Păi da. Parcă gândeşte când vrea să zică ceva. Te forţezi să spui ceva care să nu-i supere pe cei din jur şi, da, e dificil. E greu să gândeşti tot timpul, e greu să-ţi faci ordine în gânduri.
Si-apoi sunt schimbările fizice. Te trezeşti că, din senin, nu poţi dormi şi atunci poate că nu vrei să trezeşti pe toată lumea: stai în pat şi te gândeşti. Orice chestie îţi poate schimba starea şi ai pe rând fiecare sentiment, întrebându-te: bă, ce-am? Realizezi chestii, mai mărunte, mai importante şi te tot gândeşti. Îţi vine să râzi din senin sau să plângi la un amărât de film. Şi iar te gândeşti.
Sau pentru cei care nu mai vor să gândească, găsesc "remedii naturiste" sau alcool.
Mai ales când întâlneşti pe cineva, parcă tot gânditul se tranformă în... meditaţie. Te întrebi ce vezi la persoana respectivă, ce o face diferită, ce o face unică, ca tu, într-adevăr, să-ţi fi pierdut minţile după ea.

Not quite bliss

Nu mai am pentru ce să lupt.
Mi-am dorit multe şi Universul a avut grijă să-mi dea puţine. Pentru că lumea asta îmi pare neîncăpătoare. Îmi pare caldă, dar mult prea rece, de plumb şi de echilibru.
Bănuiesc că nimic nu are să repare răul din viaţa mea. E stagnat ca apa de baltă şi se împute. Nimic nu mă mulţumeşte şi nu găsesc motiv. Am iarăşi starea aia. Şi am luptat atât să uit vreodată că am fost aşa. Poate pentru că mi-am dorit prea mult, de-aia am primit exact pe dos.
De-aia la întrebarea " de ce crezi că Dumnezeu nu îţi răspunde întotdeauna la rugăciuni?" nu găsesc răspuns.

You fools!

Pentru o relaţie e nevoie de muncă în fiecare zi. Şi se pare că vă e comod să vă prefaceţi că nu vă mai pasă. Păi şi dacă nu mai simţiţi nimic, de ce când totul se termină vă e dor?
De ce spuneţi că iubiţi ca niciodată, mult şi profund şi apoi puneţi mândria mai presus de el sau ea?
Oamenii care au nevoie într-adevăr de dragoste, aceia nasc cele mai frumoase poveşti de iubire. Şi-acum nu mai e aşa. Iubirea vine la "fools" şi de aceea credem că ea nu mai există.
You fools! Start telling what you feel and start making what you want, placing pride in the bottom corner of your inner self, 'cause you might never have the chance.

Murder mistery

- Ţi-am mai spus, nu sunt sigur.
M-am pus pe descusut.
- De ce nu eşti sigur? Adică e clar că a fost ceva şi-acum parcă ai reţineri.
- Da, pentru că... Da, nu stiu ce vreau.
- Spune-mi de ce. M-am săturat să tot fiu lăsată în suspans.
- Nu înţeleg de ce vrei să ştii, dar mă rog.
- Ai să afli de ce vreau să ştiu, i-am spus puţin nervoasă.
- Bine. Faza e că... tu ai un prieten.
- Poftim?!
- Da, cel puţin aşa mi-a spus el.
- Care el? l-am întrebat contrariată.
- Un tip, mă rog. Mi-a zis că încearcă să fie cu tine şi eu îi stau în cale. Mi-a spus că şi tu vrei să te las în pace, dar că ţi-e ruşine să-mi spui.
- Şi tu... şi tu l-ai crezut?
- La început nu. M-am luat de el, îţi dai seama. Adică nu ştiu dacă ţi-ai dat seama, dar eu chiar te plăceam.
"Mă plăceai? Şi-acum gata?", am gândit.
- Şi i-am spus că nu cred fazele astea, că tu pari sinceră şi că eşti în stare să vorbeşti cu mine pe faţă. A început să mă ameninţe, că să am grijă etc
- Incredibil. Cât tupeu!
- Dar nu asta m-a făcut să fiu aşa.
- Dar ce?
- Tu.
- Adică?
- Mi-a mai zis aşa: la început a fost drăguţă, nu? Şi-am zis da. S-a dat la tine, nu? Da, cred. Şi-apoi a făcut în aşa fel încât să te facă să crezi că nu o interesezi? Da, cam aşa ceva. Ai intrat numai tu pe ea? Da. A bătut un apropo să vă vedeţi, nu? Da, şi am invitat-o la un suc. Şi a stat vreo 5 minute? Da. Şi-apoi ţi-a zis: mi-ar plăcea? Da. Aşa face cu toţi, însă nu ajunge niciodată mai departe, pentru că sunt eu la mijloc şi-i e frică. M-am gândit că relaţia ta e cam nasoală pe moment.
- Da şi? Cred că sunt un milion de fete care fac la fel. Aşa vă trezim interesul.
- A da? Şi atunci de ce mi-ai zis că nu poţi ieşi?
- Pentru că n-am putut şi în plus nu mai vorbisem demult. Nu m-am mai gândit că poate mai vrei să ne vedem.
- Ceva scârţâie. Poate că şi el minte, dar şi tu ascunzi ceva.
- Ce să ascund? Chiar n-am ce.
- Nu te cred.
- Nu mă crede, extraordinar.
- Dacă nu-mi zici ce e, n-ai să mă mai vezi niciodată.
- Şi-aşa nu te-am văzut până acum, deci.
- Bine.
- Bine.
Nu l-am mai văzut niciodată aşa de supărat.

Ce mai citesc

"Am cerut să-l văd pe Roof înainte să plec acasă.
Era adormit, cu mânuţele la gură, şi scotea sforăiturile lui mititele. L-am privit toţi trei o vreme. Stop aici, m-am gândit. Să rămână toţi aşa. Am trece fără probleme de cei cinşpe ani dacă am rămâne aici, fără să spunem nimic, privind copilul cum creşte."