SUNT ROMANCA!

Mi-as face cont de ask doar pentru ca sa primesc intrebarea : "Ce te face sa-ti fie rusine de tara ta?"
In primul rand, mie nu MI-E RUSINE CU ROMANIA SI CA SUNT ROMANCA!
Urasc intrebarea asta aproape la fel de mult cat urasc si autorul ei.
Nu poti spune asta, asteptand ca lucrurile sa se imbunatateasca, nu poti schimba ceva, cand tu ai in minte "tara de rahat"!
Nu putem sa ne asteptam sa ne laude altii, cand noi tot ce vedem la TV sunt aberatii, numai "de rele", ca sa bage dispretul de tara in noi.
De cate ori ati vazut la stiri o veste buna despre ai nostri?
Nu putem sa zicem francezilor sa termine cu insultele la adresa tarii daca noi insine permitem sa ne ponegrim tara.
Am un exemplu concret in privinta mentalitatii distruse a romanilor. Cand au fost zapezile mari, doua doamne "stimabile", care lucreaza in domeniul "casnic", mergeau in microbuz spre Bucuresti sa ajunga in Italia. Una dintre acestea este intrebata cum se simte. Aceasta raspunde intepata: "Eu trebuie sa ajung la munca. Cine imi da banii inapoi? Numai in Romania se poate intampla asa ceva!" Acestea sunt doua doamne emancipate.
Raspunsul meu pentru voi doamnelor, se poate intampla ORIUNDE! Am alt exemplu pentru asta. Serbia a fost acoperita de zapada, punand astfel la pamant sistemul electric la aproape un sfert de tara. Raspunsul unui sarb intrebat cum se simte: "Asteptam sa se rezolve lucrurile cat mai repede. S-a intamplat, ne descurcam foarte greu, dar speram sa fie bine."
Comparand raspunsurile, ne dam seama de ce europenii gasesc mereu motiv sa ne calce in picioare...

The world is beautiful to me

Am zambit...
Este o zi frumoasa, cu cer de un gri colorat impecabil, cu nori pufosi, cu soare cu dinti, cu vreme schimbatoare... exact ca starea mea.
A fost o zi frumoasa...
Nu sunt atenta la cursuri, simt doar dorinta sa ies afara si sa plec. Ma gandesc ca tot ce fac e inutil. Nu pot nicio clipa sa ma dezlipesc de realitate si sa-mi combin visele intre ele, asa cum faceam odata.
Am ras mult...
Scriu de ceva vreme... cifre, ani, soiuri, denumiri in latina.
M-am si plictisit... NU, eu nu ma plictisesc niciodata. Cel putin asa fac oamenii inteligenti. Nu ca eu as fi.
Ma uit la pixul cu care scriam de ceva ore. Pe ambalajul unde scrie "Made in China", circular, apare un slogan "The world is beautiful to me".
Si reflectez... Imi imaginez un chinez intr-o hala unde miroase a chimicale, praf si plastic, cu mainile imbibate in cerneala, asambland pixul meu, cu un salariu mizerabil, in imposibilitatea de a scapa de situatia in care e. Poate viata lui nu e completa, poate nici macar fericita nu e. Dar oare vazand sloganul asta zilnic, il poate face sa se simta mai binedispus?
Pe mine, da...  Zambesc pentru ca ma simt norocoasa sa am o viata frumoasa, in lumea mea frumoasa, in tara mea frumoasa. Imi voi aminti mereu, cand tin pixul in mana, ca se poate mai rau si ca trebuie sa fiu recunoscatoare.
P.S. Sa fiu recunoscatoare! This was my resolution! Check!

From bad to worse

Incep sa cred ca nu-mi place persoana asta pe care o vad in oglinda in fiecare dimineata... Eu nu sunt asa...
Incepusem sa ma atasez de facultatea la care sunt, sa invat cu drag, sa incep sa cred in sansele pe care mi le ofera... Incepusem sa cred ca fac parte din ceva pentru prima data in viata mea...
Am tratat cu respect, ca sa mi se ofere dispret... Am tratat cu admiratie, ca sa mi se ofere senzatia ca sunt un nimeni...
Am intrat in pamant de o vreme... Nu vreau sa mai ies de acolo. Nu vreau sa vad pe nimeni. Vreau vacanta de la facultate pentru totdeauna... Si stiu ca nu o pot lua...
Maine am sa ma trezesc cu aceeasi senzatie de nod in gat si tristete cumplita si am sa apelez profi... Poate crede vreunul dintre ei ca sunt cineva si ca merit un amarat de loc la... licenta...

Highest form of flattery

Cand eram mici fiinte taratoare, imitam sunetele mamei. Am inceput cu gangureli, incercand sa vorbim fluent. Am continuat cu anumite cuvinte ce suna mai compact sau mono cel mult bisilabic. Am mai crescut, am inceput sa ne miram de vietati, am facut ochi mari la bunica in curte sau la gradina zoologica, scrutand aproape un orizont miniatural. Le-am strans in brate, le-am chinuit, am ras la ele si, intr-un final, am inceput sa imitam sunetele facute de animale.
Cu pasi repezi, am ajuns la gradinita, unde am dat piept pentru prima data cu mandria, am invatat sa ne impartim jucariile, sa ne batem, sa ne jucam, sa coloram pe langa contur. Candva, cineva mi-a spus ca poate desenam pe langa contur in semn ca orizonturile noastre erau mult mai largi decat sunt acum. Cand am ajuns sa cunoastem singuratatea, am inceput sa imitam alti copii, doar pentru a capta atentia.
Am ajuns la scoala, am numarat, am scris si am citit si ni s-a facut dor de gradinita. Am iesit in spatele blocului si am invatat sa ne ascundem (ascunsa), sa fugim cand suntem strigati (prinsa), sa alegem (flori, fete sau baieti). Am imitat orice am prins... melodii, parinti, alti copii.
In liceu, am invatat ca nu exista prieteni, ca parintii sunt anti-noi si noi anti-ei, am descoperit fluturasii cu oameni in stomac, plansul eliberator si deliberat, spontaneitatea. Am incercat din rasputeri sa imitam orice ni se pare fain, de la elevi de prin liceu, pana la solisti.
La facultate inca incerc sa descopar ce incercam sa imitam. Cu siguranta, ma gandeam ca dupa ce termini facultatea si ajungi profesor nu mai trebuie sa imiti... Bullshit! In lipsa unui conferentiar (rang inalt de profesor universitar), a tinut cursul un asistent doctor (rangul cel mai mic al unui profesor universitar). Ma abtineam cu greu sa nu rad, cand asistentul doctor incerca sa ne explica termenul "pesimist", ca fiind "cel care nu vede viitorul prea bine", ca asa a auzit el ca, din cand in cand, proful ne mai explica cate un termen. Am crezut ca isi bate joc de noi, cand incerca sa se uite la noi, in timp ce citea de pe foile conferentiarului, ca si cand lucrurile pe care le spunea veneau de la el. Unii oameni nu sunt facuti sa fie profesori, mai ales universitari. E cumplit sa mentii atentia unor adunaturi de prosti  prost-crescuti timp de 2 ore.
In schimb, am parte de niste profesori deosebiti, cu niste cariere deosebite si care, spre deosebire de cei care nu au avut de ales, ei pot oricand lasa catedra si traiesc ca boierii. Au ales sa ne predea si sa ne invete de buna voie, probabil ca sa-si mai ocupe iernile cu ceva.

G. O. W. Y.

Nu ma pot abtine din a zambi. Nu stiu cati dintre voi se pot bucura de senzatia de a fi cu cineva si simtind cum cresteti in acelasi timp, cum va schimbati mentalitati, cum vorbiti ca doi tovarasi de o viata...
- Ma gandesc serios ca vreau sa plec, imi spune el, dezamagit.
- Numai tu? Singurel?
- Evident ca si tu. Fac eu vreodata ceva fara tine?, sarutandu-ma.
- Stii ca tocmai asta imi placea la tine, ca nu voiai sa pleci inafara.
- Ma gandesc sa ne fac un bine la amandoi. Meritam mai mult...

E un soc sa vezi oameni pe care credeai ca ii cunosti atat de bine, ca, de fapt, in interior, sunt altfel. Si te gandesti cum de zi de zi nu ai realizat schimbarea. Iti vezi reflectia in vitrine, stii si simti ca si tu te-ai schimbat. Dar mai vezi ca, desi la inceput ti se pare ca schimbarea v-ar afecta cu ceva relatia, oricum ar fi, orice ar fi tot impreuna sunteti.
Saruturile nu s-au schimbat, dimpotriva sunt tot forma in care imi potoleste setea de cuvinte rele, sunt tot acelea in care simt caldura in suflet si fluturasi in stomac. Felul in care vorbim e la nivel spiritual, comunicam atat fizic, cat si psihic... Felul in care ma intelege, ma cunoaste, ma citeste ca pe o carte deschisa ma uimeste. Nu stiu cum de am reusit sa dau de baiatul care stie sa ma tina langa el de aproape trei ani.
- Ti-ai mai pierdut din increderea in mine. Poate iti lipseste sa ma bat cu unul, ca sa-mi mai creasca imaginea in fata ta.
- Nu e adevarat!
- Hai recunoaste ca inca iti plac baietii rai.
- Nu, razand. Esti tot ce mi-am dorit, zic eu.
- Nu stiu daca sa mai cred asta. Poate c-am fost.
- Nu, asculta: mi-am dorit un barbat. Si l-am gasit: esti destept, responsabil, ma iubesti, imi esti fidel, ma respecti, ma ajuti, ma protejezi. Pentru mine un barbat nu e neaparat violent. Desi stiu, ca daca ar fi cazul, ai face orice pentru mine.
Imi e cel mai bun prieten, cel la care pot apela la ora 4 dimineata, ma iubeste neconditionat, pentru o viata si chiar mai mult de atat. Uneori uit, uneori nu-l apreciez, dar niciodata nu ma lasa sa ma indepartez. Ne jucam de parca am fi doi copii, facem glume unul pe seama celuilalt. Ne bucuram unul de altul de parca am avea doar acele secunde.
Iubitul meu a zis o chestie foarte interesanta azi: n-am putut si nici n-am vrut sa te insel vreodata, pentru ca ai avut incredere orbeste in mine intotdeauna. Brilliant! Genius!