Insatiable

Ți-am mai spus vreodată cât de mult te iubesc? 

Ești cel mai prețios cadou din viața mea și am să fac tot ce-mi stă în putință să nu pierdem ce avem. Și apreciez întotdeauna câtă încredere ai în mine și îți mulțumesc pentru asta! Să știi că nu m-ar înțelege nimeni, așa cum mă înțelegi tu. 

Deși simt că distanța asta o să ne facă rău, în fiecare seară, apreciez chestiile, pe care le iubesc la tine și mai mult. Nu-mi închipui cum am rezistat unul fară altul un an, dar devenim foarte buni în a învăța cum să ne iubim unul pe celălalt, chiar și când suntem departe unul de celălalt. E foarte important să știi cum să iubești... așa cum cel de lângă tine așteaptă. 

Cum reușești să îmi încălzești sufletul, când vreau să fiu rece? Cum mă faci să râd din suflet, când cu cei de lângă mine nu reușesc? Cum îmi gâdili sufletul ca o catifelare, cu o atingere? 

Lângă tine trăiesc. Așa cum am citit ieri, într-o declarație de dragoste a lui Liviu Rebreanu, nu vreau o dragoste în care să fiu banală, nu că am fost vreodată. Vreau o dragoste autentică, în care să simt că trăiesc.

Atât să nu uiți că te iubesc, te-am iubit și te voi iubi mereu.

De Paste

Am cunoscut, in 20 de ani, 876 de persoane, cel putin daca iau in serios lista de pe Facebook. In medie am cunoscut 0,1 oameni pe zi, fara sa pun anii bisecti si oamenii care nu au Facebook. Ce viata singuratica... M-am gandit acum de Pasti, cati dintre ei conteaza pentru mine...

Apropo de Pasti, m-a intrebat mama de ce astept Pastele? De ce imi place Pastele? M-am blocat si nu pentru ca nu stiam ce sa raspund, ci gandindu-ma cat de superficial as fi raspuns. Ma simt din nou un superfluu in aceasta lume, bazata pe consumerism si pe oameni care se lupta contra asta. Cateodata pic in capcana, nu mai gandesc normal. 

Imi place Pastele, in primul rand, pentru ca (e primavara, coincide cu vacanta) e o sarbatoare despre iertare, mantuire, speranta de a fi mai bine, cand merg la cimitir si e un sentiment de pace si liniste, cand miroase a aer cald si ploua, cand ar trebui sa fim constienti de cat pacatuim zilnic, in fiecare moment, si ca, la fiecare Pasti, Iisus Hristos se rastigneste pentru noi. 

V-am povestit cum postim multi dintre noi? (sunt intamplari bazate pe fapte adevarate) Eu am inceput sa postesc, mi-am facut cumparaturi in privinta asta, am ajuns la casa de marcat... M-am uitat un pic la produse... "Pe ce bip am dat atatia bani?" Am ajuns in camin, am mancat o salata, foarte pioasa... "Ce gust de bip au rosiile astea?" Incerc sa dorm, bineinteles, "tineretul anticomunist" da petrecere. "Va urasc cu galagia voastra cu tot! Sa va duceti in bip!" M-am trezit, colegii mei "inspirati" imi cer si joia liber, ca doar "sefa de stat" se duce frumos la toti profesorii ca nu le convine lor ca au ore joia. (Am colegi super, n-a fost cazul meu, dar daca la cealalta grupa se poate, la noi de ce nu?) Eram obosita pana in varful genelor din ce in ce mai grele, ia si te imbraca, plimba-te de urechi prin facultate... "Ce bip nu va convine, de ce nu mai puteti sta o zi, fratilor?" Postul meu a constat in principal din mancare de post si atat... 

Exceptand seara, cand nu puteam adormi, stateam si ma gandeam la toate vorbele, gandurile, faptele, de pe parcursul zilei, minunandu-ma... Ma cuprindea un sentiment de vinovatie si compasiune si pocainta, care, uneori, mi se parea ca nu se mai termina. In sinea mea, ma bucuram la senzatia asta... Mi-am dat seama ca nu m-am schimbat deloc... Sunt aceeasi eu cand adorm. Trebuie sa fac cumva sa fiu eu si ziua...

Paste superfericit, dragii mei! Sa va bucurati de el, indiferent care este motivul!

SUNT ROMANCA!

Mi-as face cont de ask doar pentru ca sa primesc intrebarea : "Ce te face sa-ti fie rusine de tara ta?"
In primul rand, mie nu MI-E RUSINE CU ROMANIA SI CA SUNT ROMANCA!
Urasc intrebarea asta aproape la fel de mult cat urasc si autorul ei.
Nu poti spune asta, asteptand ca lucrurile sa se imbunatateasca, nu poti schimba ceva, cand tu ai in minte "tara de rahat"!
Nu putem sa ne asteptam sa ne laude altii, cand noi tot ce vedem la TV sunt aberatii, numai "de rele", ca sa bage dispretul de tara in noi.
De cate ori ati vazut la stiri o veste buna despre ai nostri?
Nu putem sa zicem francezilor sa termine cu insultele la adresa tarii daca noi insine permitem sa ne ponegrim tara.
Am un exemplu concret in privinta mentalitatii distruse a romanilor. Cand au fost zapezile mari, doua doamne "stimabile", care lucreaza in domeniul "casnic", mergeau in microbuz spre Bucuresti sa ajunga in Italia. Una dintre acestea este intrebata cum se simte. Aceasta raspunde intepata: "Eu trebuie sa ajung la munca. Cine imi da banii inapoi? Numai in Romania se poate intampla asa ceva!" Acestea sunt doua doamne emancipate.
Raspunsul meu pentru voi doamnelor, se poate intampla ORIUNDE! Am alt exemplu pentru asta. Serbia a fost acoperita de zapada, punand astfel la pamant sistemul electric la aproape un sfert de tara. Raspunsul unui sarb intrebat cum se simte: "Asteptam sa se rezolve lucrurile cat mai repede. S-a intamplat, ne descurcam foarte greu, dar speram sa fie bine."
Comparand raspunsurile, ne dam seama de ce europenii gasesc mereu motiv sa ne calce in picioare...

The world is beautiful to me

Am zambit...
Este o zi frumoasa, cu cer de un gri colorat impecabil, cu nori pufosi, cu soare cu dinti, cu vreme schimbatoare... exact ca starea mea.
A fost o zi frumoasa...
Nu sunt atenta la cursuri, simt doar dorinta sa ies afara si sa plec. Ma gandesc ca tot ce fac e inutil. Nu pot nicio clipa sa ma dezlipesc de realitate si sa-mi combin visele intre ele, asa cum faceam odata.
Am ras mult...
Scriu de ceva vreme... cifre, ani, soiuri, denumiri in latina.
M-am si plictisit... NU, eu nu ma plictisesc niciodata. Cel putin asa fac oamenii inteligenti. Nu ca eu as fi.
Ma uit la pixul cu care scriam de ceva ore. Pe ambalajul unde scrie "Made in China", circular, apare un slogan "The world is beautiful to me".
Si reflectez... Imi imaginez un chinez intr-o hala unde miroase a chimicale, praf si plastic, cu mainile imbibate in cerneala, asambland pixul meu, cu un salariu mizerabil, in imposibilitatea de a scapa de situatia in care e. Poate viata lui nu e completa, poate nici macar fericita nu e. Dar oare vazand sloganul asta zilnic, il poate face sa se simta mai binedispus?
Pe mine, da...  Zambesc pentru ca ma simt norocoasa sa am o viata frumoasa, in lumea mea frumoasa, in tara mea frumoasa. Imi voi aminti mereu, cand tin pixul in mana, ca se poate mai rau si ca trebuie sa fiu recunoscatoare.
P.S. Sa fiu recunoscatoare! This was my resolution! Check!

From bad to worse

Incep sa cred ca nu-mi place persoana asta pe care o vad in oglinda in fiecare dimineata... Eu nu sunt asa...
Incepusem sa ma atasez de facultatea la care sunt, sa invat cu drag, sa incep sa cred in sansele pe care mi le ofera... Incepusem sa cred ca fac parte din ceva pentru prima data in viata mea...
Am tratat cu respect, ca sa mi se ofere dispret... Am tratat cu admiratie, ca sa mi se ofere senzatia ca sunt un nimeni...
Am intrat in pamant de o vreme... Nu vreau sa mai ies de acolo. Nu vreau sa vad pe nimeni. Vreau vacanta de la facultate pentru totdeauna... Si stiu ca nu o pot lua...
Maine am sa ma trezesc cu aceeasi senzatie de nod in gat si tristete cumplita si am sa apelez profi... Poate crede vreunul dintre ei ca sunt cineva si ca merit un amarat de loc la... licenta...