Poveste pe nisip

Vara, nisipul e ca o poveste. De la săruturi furate la prima lopățică de nisip, sunt toate istorisiri unice ale unui moment.
I-am văzut zâmbetul în ochi și am știut imediat că nici nu va aștepta să-și dea rochița jos, ci va zbura spre mare. Ne țineam de mână, în timp ce ea schița cele mai drăguțe gesturi pentru că îi ardeau tălpile. Când ajungea lângă un șezlong cu umbrelă, se oprea un pic să se răcorească. Continuam drumul, mai fericiți ca niciodată, pentru că știam că în larg va fi doar a mea. Pentru 10 minute, nu mai exista decât ea și marea.
A doua zi, n-am ezitat să ne plimbăm cu vaporul. Azi a fost rece. Tremura, poate de frig, poate de entuziasm, poate de frică. Privea un cuplu cum se tratau prin gesturi tandre. M-am gândit că poate vrea și ea strânsă în brațe. Legându-mi brațele în jurul ei, îi simțeam neîncrederile zburând în aerul sărat. I-am șoptit că o iubesc. Pielea ei... comoara mea.
De data asta, s-a oprit mai mult lângă șezlong, același de fiecare dată. Prima dată m-am simțit iritat, de ce se tot oprește acolo. Mi-am aruncat privirea pe lângă șezlong, unde văd o fetiță blondă, cu o pălărioară cu țestoase, mai mică de un an, ce se juca în nisip.
I-am confecționat un inel dintr-o algă și am dus-o în larg:
- Promit în fața mării, în fața soarelui, în fața ta, că o să te iubesc și o să-ți arăt asta în fiecare zi!
Îi pun alga pe deget, mă privește atât de intens încât simt că energia ei vibrează în mare și îmi șoptește delicat:
- Sunt însărcinată!

My heart is gone

Mi s-a părut că o aud, cu pașii ei mărunți, mărșăluind prin casă.
M-am ridicat în picioare și îmi bătea soarele în ochi, iar tălpile îmi ardeau pe lemnul proaspăt al terasei. Ea scruta orizontul cu privirea, savurând cafeaua în tricoul meu. Părul ei arată ca marea vara și ochii ei sclipeau ca stelele în august. M-am apropiat și ne-am sărutat. Nimic din jur nu părea să fie real. Simțeam o gâdilitură la gleznă, însă nu mă puteam dezlipi de ea. Când își roti capul să mă ia în brațe, văzu pisica alintându-se. Se apropie atât de drăgălaș de ea, mângâind-o încet și șoptindu-i alintături.
Am rămas cu imaginea asta în cap.
Nu știe cât o iubesc... pentru că poate iubi o altă ființă atât de mult, pentru că se lasă iubită de tot ce o înconjoară, pentru că se roagă în mare, pentru că ochii îi clipesc mai des când mă apropii de gurița ei, pentru că tremură când o sărut pe gât și îi șoptesc vorbe senzuale, pentru că se îngrijorează pentru orice, pentru că mă ia de mână și îmi sfâșie inima, pentru că e a mea, la bine, la greu, pentru că îmi suflă fluturi în stomac de fiecare dată când mă sărută...
Termin și eu cafeaua, mă ridic de pe scaun. Nu mă arde podeaua, dar sufletul, da. Era doar un zgomot, nu era
ea. 

Preview

Mapa și pixul erau pe birou.
Mâna ei cercetează contururile feței lui. Își zâmbesc și sunt acoperiți de valuri de soare răsărit. Ea se ridică și se opintește de marginea patului. Își sprijină capul cu mâinile și oftează profund. El vine lângă ea, o pune pe genunchii lui și îi mângâie părul. Stau așa pentru ceea ce părea o eternitate.
- Cum aș putea să te fac să te simți mai bine?
- Așa, exact așa.
Ea se uită la ceas, e trecut de 7 jumătate și trebuie să ajungă la muncă în mai puțin de 30 de minute. Se grăbește să se îmbrace și iese pe ușă. Ajunge la muncă, își petrece ziua fugind, parcă, de un rollercoaster și ajunge acasă.
Se întinde pe pat și își amintește... ”Mapa”,suspină speriată.

Confidence

Încrederea în sine este una din cele mai importante calități ale unui om. Îi zic calitate pentru că ori te naști cu ea ori nu. Nu e ca oricare altă trăsătură omenească și e foarte rară.
Câteodată cred că nu ține nici măcar de fizic, ci mai degrabă aparține gândirii abstracte.
Nu hainele te fac încrezător, nici măcar alți oameni, nici măcar muzica, filmul sau serialele pe care le vezi. Ceea ce creează aceste lucruri este falsa impresie că ești mai mult decât ești, că pentru câteva minute ești invincibil.
Mă uitam în oglindă, căutând încrederea în ochi, în buze, în păr... Nu voiam să cred că odată cu vârsta, cei mai mulți oameni sunt convinși că nu valorează nimic, că merg pe stradă aplecându-și capul.
În viața asta, nimic din fizicul oamenilor nu e important. La sfârșit, nu stai și numeri complimentele pentru cât de frumos și aranjat ești, pentru câte haine ai, nici măcar bogățiile materiale. La sfârșit, numeri de câte ori ai regretat că nu ai făcut un lucru, de câte ori te-ai simțit împlinit, ce te-a făcut cu adevărat fericit.
Mereu mi-am zis, când cineva mi-a spus că nu-mi stă bine într-o anumită haină, ”I will make it work”. Decizia nu am luat-o fizic, ci sufletește. Poți purta și o zdreanță, căci, dacă ai încredere în tine, lumea va observa asta. Sau putem lua un exemplu cotidian, poți purta o găină. Haha.
Ah, nu cred că ajung unde vreau. Ideea e că nu conteză ce e la modă, ce spune unul sau altul, nu trebuie să ajungi să îți pese de fizic mai mult decât de psihic. Prin urmare, încrederea e o stare de spirit, dar și o calitate, după părerea mea.

Thoughts

Mă simt captivă.

Cubul în care mă aflu nu e din sticlă, din cărămidă sau din altceva... E aerul pe care îl respir, e spațiul în care trăiesc, e persoana de lângă mine.
Și simt cum cubul se strânge în fiecare zi tot mai mult.

Am o dependență și nu e vindecabilă.

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.