Greșeală

Am devenit răutăcioasă de la o vreme. Nu știu cât e de bine, căci nu mă dovedesc nici corectă, dar nici blândă (așa cum eram odată). Am ajuns să apreciez amabilitatea și pot să spun cu mâna pe inimă că, pentru mine, a devenit cea mai importantă calitate.
Citesc tot felul de citate inspiraționale cum că un om inteligent nu e niciodată rău. Nu zău? Nu sunt inteligentă? Dar, pe de altă parte, oamenii deștepți sunt și cei mai corecți. Într-un timp mă luam după zicala: what would Jesus do? Mi-a mers bine.
Să spunem că cineva care nu merită îmi cere ajutorul. Pe moment, sunt foarte revoltată și nici nu mă gândesc să ofer vreun ajutor. Pe parcurs, îmi dau seama că e o greșeală, că nu mă face cu nimic mai fericită și mai bună, dacă nu ajut. Și atunci, întrebarea mea pentru voi, cât de grav este să nu vrei să ajuți și totuși să îți dai seama și să îți repari greșeala?

Anul IV

Și-a mai început un an și mă gândeam că o să-l detest și pe acesta. Nu știu câți dintre voi ați făcut sau veți face management și marketing, dar, în opinia mea, sunt cele mai inutile materii. Cel puțin marketingul sună foarte frumos, dar doar atât. Am avut și ”norocul” să fac cu un dinozaur, la veritabila vârsta de 80 de ani plus, care are o viziunea foarte proastă (eronată, might I add) despre lumea care îl înconjoară. Management... hmm. Managementul e cea mai lungă poveste obositoare. Nu am o altă definiție.
Spuneam, deci, că începe să îmi placă iar alegerea (de atunci proastă) pe care am luat-o în legătură cu facultatea. Pot spune că odată cu criza imigranților, profii mei s-au împărțit în două tabere, deși cei mai destupați la minte sunt proeuropeni și, implicit, pro toleranței. De fapt, anul ăsta multe lume și-a schimbat mentalitatea. În acest sens, cel mai iubit dintre profesori își imaginează că, din punct de vedere filosofic, ne-am schimbat epoca într-una profund însetată de cunoaștere, în care nu contează cât muncești, ci câte șanse obții. De altfel zicea să lăsăm noaptea pentru spirit și liniște și ziua pentru dezechilibru, muncă și griji. Am mai contemplat un pic la ideea că atunci când îți alegi un lider nu îl ponegrești și, ca să exprim plastic, nu îl înfunzi în smoală. Liderul te reprezintă și atunci tu ești smoala. Românii nu înțeleg asta. Și cum zicea și proful, ne-am făcut impresia că noi nu putem să ne conducem poporul și trebuie să fim conduși de alții.
Mereu rămân impresionată de ai mei profesori fie pentru profesionalism, fie pentru ideea că ”eu nu voi face așa”, fie pentru toleranță, fie pentru bunătate, fie pentru ideile foarte inteligente, pe care le transmit mai departe la o gloată de țărani studenți nu foarte bine educați.
Mai apoi, că tot mi-am amintit, retorica este foarte importantă într-un mediu academic și nu înțeleg de ce nu se mai predă. Îmi amintesc cu drag de Hogaș când realizez că poate nu am rămas cu multe, dar cu ”arta vorbirii” stau bine. Poate vorbesc bine, pentru că (îmi place mie să cred) scriu bine și citesc des.
Cât despre materiile de anul ăsta, una mai importantă ca cealaltă, una mai interesantă decât cealaltă. Am început să nu mă mai uit la ceas din minut în minut și să învăț ceva (că, de, de-aia am venit la facultate), mi-e drag să stau la două ore de seminar și două de curs.
Mi-am propus anul ăsta să mă distrez mai mult, să învăț cât mai mult, să ”fur” de la fiecare profesor câte ceva. Hai să vedem cum funcționează asta...

different

I get that people are different, but not that different at the same time. It's true what they say, a group of people from the same region share common features. After a while people just have the same mentality, as they have equally different personalities. A region can have so much people, but just so few characters.

Abelia

Se spune că timpul le vindecă pe toate. Eu zic că muzica face asta.
Îți trebuie mult curaj să înfrunți singurul lucru de care te temi pe lumea asta. De fapt, nu, scratch that, am două frici imense cât două galaxii. În fine, nu despre asta e vorba. Îmi lipsește curajul, pentru că m-am luptat atât pentru ceea ce credeam că e adevărat, pentru mine era de nedărâmat, ceva ce n-am mai simțit niciodată. După cum am învățat și vă învățam și pe voi, niciodată să nu spui niciodată și să nu îți pui fericirea în cârca altcuiva. Mi-am uitat povețele.
Mă clatin în fața destinului... ai câștigat, bine? Trântește-mă cât vrei de pământ. Mi-e frică și nu am curaj. Și mi-am creat propriul Univers, bine? Altfel, cum aș supraviețui...?
Lasă că îmi iau eu inima în dinți.

The Sweet Belle

- Nu trebuie să mai las pe nimeni să te facă să scazi în ochii mei, îmi spune ea, sprijinindu-și capul pe umărul meu.
De la o vreme, nu simt nimic altceva decât iubire din partea ei și mă întreb dacă are un motiv necunoscut.
- Să știi că îmi pierdusem încrederea în tine, continuă ea, debordând de onestitate.
M-am încruntat. Mi-a zâmbit și m-a privit drept în suflet cu ochii ei căprui/verzi/cameleon superbi.
- Acum realizez că doar cu tine mă simt eu și sunt acolo unde ar trebui să fiu. Și urăsc că n-am putut să îți fiu aproape în toate momentele în care ai avut nevoie de mine. N-aveam încredere în tine. Am acum. Acum cred că poți face orice, poți învinge orice obstacol. Pentru că eu cred în tine. Sounds cocky? De multe ori, lumea mă făcea să cred că nu ești ceea ce mi-ar trebui. Mă înțelegi? Ești tot ce îmi trebuie! Vreau doar să trecem de obstacolul ăsta și crede-mă de am fi numai noi doi pe lume, nu mi-ar păsa, înțelegi?
Vorbea cu un debit prea greu de urmărit, dar îi înțelegeam fiecare cuvânt dinainte să îl spună. Mereu mă întreb ce gândește în căpușorul ăla mic al ei și ,urmărindu-i gurița, jur, nu-mi mai trebuie nimic. Am fost lângă ea întotdeauna, i-am urmărit schimbările, depresiile, fericirile și tot ce vreau e să nu mă scoată din viața ei. Uneori simt că asta își dorește, că s-a plictisit și uneori e ca azi, a mea toată. Bănuiesc că așa e ea, ca un val. Se umflă, se înalță, fuge, se poticnește și se tolănește pe nisip. O ia de la capăt. Și o iubesc că e ca marea, mă face să mă simt ca în vacanță mereu. Nu știu la ce să mă aștept. Acum doar mă bucur de iubirea ei, căci poate mâine iar se va izbi de mal și va încerca să mă îndepărteze.