Usque ad ocassum solis

Aş scrie ceva, dar voi fi sinceră, m-am gândit la o mie de posibilităţi de a face asta.

Acum ceva timp, am fost în Botoşani, prin judeţele caracteristic moldoveneşti: Neamţ, Iaşi şi Botoşani. Aş face o clasificare după modul de sărăcie. Dar nu; mă gândeam că am citit cărţi cu acţiunea înaintea războaielor mondiale şi, guess what, lucrurile au rămas la fel. Biserica e cea mai împunătoare, casa parohială are termopane, pe când casele sunt încă de chirpici. Sătenii n-au bani de lemne de foc, dar biserica are centrală proprie. Apa se găseşte la fel ca acum 100 de ani. Singurul care e înstărit în satul moldovenesc e cel care deţine renumitul "magazin mixt", cu renumiţii biscuiţi reci, tari ca piatra, de la care te îmbolnăveşti de indigestie.
Bun, recunosc, sunt rea. Italia e cea care face legea. Botoşani, case impunătoare, dar cu WC în curte, termopan, var scump, dar copii cu papuci de gumă în picioare. Un adolescent, în ultimul an de liceu, aduna, în sictir, cu grebla frunzele din faţa porţii. Aparent nesemnificativ, acest puşti, purta un hanorac pe care scria cu majuscule ITALIA. Mi-a spus senin: "cum am terminat cu BAC-ul, mă duc în Italia, la taică-miu". Super, mă bucur pentru tine! Not! Judecând realist, altă soluţie nu are.

În altă ordine de idei, dorinţa mea e să fiu scriitoare. Ştiu asta de ceva vreme. Unica problemă e că nu scriu. Adică mi-am impus să nu mai scriu, dau în clişee, nimic nou, nimic care să mă pasioneze. Toată lumea mă întreabă la ce facultate mă duc. Bă, mi-e groază! Nu ştiu sau nu ştiam până ieri noapte. Vreau să fiu la curent cu tot ce e nou. De aici rezultă minunata facultate de jurnalism. Minunata şcoală a muritorilor de foame sau a bogaţilor nefericiţi. Mă minunez de ce e la TV, prin ziare, prin reviste. Nu mi-e locul printre porno şi printre nedreptăţi. Deci, îmi doresc ceva gen Academia Caţavencu sau , cum era pe vremuri, Albina, Curierul, Dacia literară, unele site-uri: descoperă.ro, ceva util şi neplictisitor. Măcar acum am o mică idee despre ce vreau. Mnieh, I dream too much. Să nu vă surprindă dacă am să ajung asistentă medicală.

Ultimul lucru pe care vi-l împărtăşesc este acela că, în această dimineaţă, am văzut doi oameni în vârstă, care mi-au dat inspiraţia de a scrie astăzi, dar nu ştiu să exprim exact ceea ce simt. O să mai gândesc. Ideea e că m-am gândit la vieţile lor, la cum o să ajung şi eu bătrânică... la mai multe...

Morgana

I wonder,where my trouble should have gone? For I have met you wandering the world facing nothingness lonesome. So was I.
And now to wander becomes to walk, the world becomes our world, to face becomes to admire, nothingness becomes everything and lonesome, well, lonesome becomes together. Somehow we mean forever for the both of us.
My trouble went away, for I have discovered the power of love.

Baby, my baby

I thought my life was in vain, until I met you.

Inspirational

A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai făcut timp să meditez. Într-o bancă, într-un centru, fix la ora când se iese de la şcoală, pot observa mai bine ce face un om fericit.

Am văzut de la cupluri morocănoase, în care el o strânge de mână de parcă primul i-ar fura-o, la cupluri drăgăstoase, de la piţipoance, la fete frumoase aş putea spune, de la "băieţaşi", la domni în toată regula (ah, ce-mi plac bărbaţii la costum).

Diferenţa dintre ei şi mine? Nici măcar una. Suntem la fel de insignificanţi, "la fel de" egali în faţa lui Dumnezeu, avem toţi probleme, mai multe, mai grele, mai puţine sau nimicuri, toţi am iubit sau iubim, în felul nostru. Şi cine ştie tot ce e în sufletul nostru? Poate noi, poate cei pe care-i iubim.

Ce mă face diferită? Nu am suferinţă lăuntrică. Sunt toată lumea pentru cineva. Cel mai mult contează, cu toată siropoşenia de rigoare, să ai pe cineva care te face fericit, care te iubeşte şi pentru care simţi la fel. Era de aşteptat să adaug asta, nu?

E important să te simţi bine sufleteşte, împăcat cu tine.

Inspirational:

Partea când am distrus tot (din mine)

- Nu, mă enervează, n-ai idee.

Vorbeam despre cum m-am certat cu iubitul meu, despre plata facturii la întreţinere. Cât de patetic poate fi asta? Nu la o dragoste dintr-asta am visat.

- Îmi facilitezi opinia în privinţa ta.

- De când vorbeşti aşa?

- De când mi-am utilizat vocabularul specific.

- Futu-ţi vocabularul specific!

- Un muritor de rând aşa ca tine, nu se poate raporta la nivelul meu.

- La ce nivel?

- La nivelul meu de... inteligenţă, râse el.

- Cine-ar fi crezut c-am crescut un tocilar ca tine şi-acum se însoară, am râs eu.

- Ce vorbeşti, om de rând, m-ai băgat tu în patul fetei absolut fenomenale care s-a îndrăgostit de mine, deşi n-aveam nici cea mai mică idee despre cum se trăieşte cu o femeie?

În momentul ăla, am simţit tot ce poate simţi o femeie când aşteaptă inelul de logodnă de când s-a născut şi care nu mai vine, deşi are o relaţie persistentă de 5 ani, în care a investit dragoste, timp, chiar şi capital bancar, dar mereu nu era suficient pentru un bărbat ocupat.

- Pe bune, retardatule, dacă nu încetezi, mă...

- Te superi grav pe mine, aww...

M-am ridicat cu condiţia să-l pocnesc, dar mi-era prea dragă conversaţia. Mi-era dor să ştiu că am prieteni, chiar dacă era de mişto. Scăpasem o vreme de monotonia zilnică, acum reveneam, uram asta...

- Hai, zi-mi puţin, termină prostiile, câţi invitaţi ai la nuntă?

- Domnişoară se zice, "termină cu prostiile", nu foarte mulţi, gen 50 de familii, de ce?

- Mă gândeam la luna de miere pe care ţi-o plănuiesc...

Am zâmbit, în momentul ăla plănuiam luna de miere pentru mine.