Am zburat prin facebook, cu ocazia sa imi imbogatesc cultura generala. Am dat de un baiat, care printr-a 8a avea o pasiune pt o prietena de-a mea. Astazi, il vad cu o fata, as putea spune identica prietenei mele, putin mai scunda si un pic mai grasuta. Adevarul ca n-am fost niciodata atat de placuta de un baiat incat sa isi caute iubite care sa-mi semene. Care e explicatia?

Blogeri, carti.

Va zic... e o adevarata aventura sa citesc blogurile oamenilor pe care ii admir. Cateodata ma face sa izbucnesc intr-un ras isteric. Internetul, pe cat de accesibil, pe atat de greu de accesat.
Am deschis astazi cam 6 pagini de Google Chrome ca sa citesc 6 dintre blogurile mele preferate. Ghiciti cate am citit? 2. DOUA! Din 6.
Am inceput sa citesc Printul din Central Park, de Evan H. Rhodes, luata de la Carturesti cu 5 lei. Incep sa realizez de ce a fost doar 5 lei. Nu e rea cartea, dar va spun ca am trecut de 40 de pagini si nu a aparut inca acea crima misterioasa. Nu se leaga multe descrieri. Dar cine sunt eu sa judec?
In alta ordine de idei, la Carturesti am gasit si Cartea Viitorului (The Book Of Tomorrow), de Cecelia Ahern, care era doar 30 de lei si imi facea cu ochiul. Daca as fi salariata, mi-as cumpara toate cartile ei, toate. Nu degeaba mi-am facut atestatul la engleza, pe literatura irlandeza, ea m-a convins. Si Comitted, de Elizabeth Gilbert... mi-a schimbat radical gandirea.
Asta asa in spiritul Bookfest, ca tot ma duc acasa si nu apuc sa ma duc la el.

Plictisitor

In lunga mea framantare asupra carierei pe care as vrea s-o urmez, am dat peste meseria de profesor universitar. Sunt avantaje si dezavantaje. Unul din cel mai mare neajuns al meu, ar fi ca ma plictisesc teribil. Dimineata... ora 8... profesorul meu de economie rurala vorbea cu patos despre formele de salarizare, demonstrand plastic cum Michelin asigura angajatilor, pe langa salariu, asigurari private de sanatate, bonuri de masa, asigurari de viata si, chiar mai mult, gradinite si scoli private. Ma uit prin sala, noi toti cascam in lant. El se uita pe rand la noi. Eu aveam ochii bulbucati, zambind intr-un colt de gura. Ma uit... nu,nu... ma holbez la el minute in sir, el nu schiteaza nici macar un semn de oboseala. Nu clipeste des, nu casca pe ascuns, nici macar atunci cand se uita la vreun coleg care casca. Cum poate profesorul meu sa faca ceea ce eu ma straduiesc sa fac de ani de zile? Cum as putea eu sa fiu profesor universitar, daca eu nu ma pot opri din cascat dimineata? E ceva ce domnul profesor a deprins de-alungul vietii? A pus ceva in cafea? Face ceva mai mult sport decat mine? Nu fumeaza? (ba fumeaza si inca tigari proaste) E perfect in fiecare dimineata, cravata, costumul, camasa, parul, ochii limpezi... Cum as putea eu sa predau cu placere si sa arat impecabil? Cum as putea intra in randul lumii fara simtiri? Cum ar fi ca atunci cand deschid usa amfiteatrului sa las inafara oboseala, problemele, orice sentiment si sa predau timp de 2 ore ca si cum unica mea pasiune ar fi meseria mea? Si mai ales, nu are niciodata o foaie la el, greseste foarte rar, atunci cand spune in loc de 360, 3600. "Ma scuzati, problemele le fac pe loc." Incredibil!
Ieri am fost la Suceava, la Banca de Gene, SINGURA DIN ROMANIA, iar colegii mei au replicat scurt: "A fost plictisitor". Poftim? Daca tu crezi, ca tot ce-ai vazut acolo au fost borcane si buncare, te inseli amarnic. Ceea ce am vazut au fost poate ultimele specii de porumb, cartof, fasole, pe care stra-stra-stra-stra-strabunicii tai le-au cultivat fara ca sa iasa in paguba cum ies majoritatea fermierilor neexperimentati din ziua de azi. Am vazut populatii locale pe care neamtul le cultiva in locul populatiilor modificate genetic, chiar daca e mai scump. Plictisitor, huh? Planetariul...pff... aproape am adormit. Asa-i, dormi! Asta facem toata viata, de asta credem in toate tampeniile, de asta credem in comete ce aduc sfarsitul lumii si in explozia soarelui, de asta nu stim diferenta intre Steaua Polara si Luceafarul(planeta Venus). Cate stele are Carul Mare? Opt,nu sapte. Oamenii ce traiau acum mii de ani, se ghidau dupa cer, dupa stele. Noi le credem plictisitoare!
Indiferenta ne omoara.

Reflection

N-am fost niciodata tipul de fata care sa debordeze de feminitate, ci, mai degraba, gaseam "baietelul" din mine foarte util, pentru ca ma apara de reactii exagerate si de pitiponceala. N-am fost niciodata increzatoare, poate doar increzuta; nu aveam incredere in mine si consideram asta ceva obisnuit, pentru ca ma impiedica sa am incredere in altii. Nu eram genul de persoana pe care sa te bazezi, fara sa vreau, pentru ca nu-mi controlam vorbele si ajungeam sa ranesc, ceea ce imi proteja sentimentele si imi sustinea statutul de "I'm fearless". Nu ma intrecea nimeni la curaj, la dezinvoltura si la spontaneitate; de fapt, eram o persoana foarte singuratica. Nu am sa fiu niciodata o persoana care sa-si vada de treaba ei, lucru care imi foloseste doar mie si nu altora, dupa cum am observat; nu pot sa nu ajut, dar nici sa ma las de criticat. N-am fost genul sa-mi dau inima inainte sa cunosc, sa simt, sa percep si, asa, aveam nevoie doar de mine, dar ma facea rece. Am fost mereu susceptibila fiind vorba de relatiile interumane colegiale, dar si prietenesti, si m-a ferit de suferinte inutile, dar m-a impiedicat sa cunosc oameni noi. Ce vreau sa demonstrez e ca... odata cu iubirea, indiferent de forma ei, viata ta ia un reset si toate zidurile, pe care ti le-ai construit atent timp de cateva experiente, dispar. E o sabie cu doua taisuri, dar merita incercata in batalia cea mai usoara, sub forma de cauciuc, si, in cea mai grea, sub forma de otel carbon.

Just another be grateful post

Feeling lonely, lost, impacient, insecure, sad, depressed?
I've got all the answers.
Well, most of them...
My pieces of advice are:
1. Never ever give up on something you love! (Like I did. I gave up on writing and felt horrible this whole time for not being able to hear my voice.)
2. Change something about yourself every time you feel like you need it. (Either it's your hair colour, what's your favorite bar or the treat you give yourself after a long diet)
3. Search for music that brings you peace. (You're a rock fan, allright, look for soft rock. The heavier the message of the song, the worst you'll feel.)
4. Travel. (No words added)
5. Spend time with friends and family. (They fill up your mood, they tear up your world. Peace and adrenaline, yay!)
6. Love, embrace, kiss as much as you can.   (Find the one or keep him/her clooooooooooose.)
7. Be grateful. (For every small piece of something that's really yours, for little things that matter, for those around you)
8. Pray. (All the time. Anytime you feel like it.)
Hope that was helpful.
I was not that grateful lately... So I decided to leave the crapy mood behind and live to the fullest.