Cand eram mici fiinte taratoare, imitam sunetele mamei. Am inceput cu gangureli, incercand sa vorbim fluent. Am continuat cu anumite cuvinte ce suna mai compact sau mono cel mult bisilabic. Am mai crescut, am inceput sa ne miram de vietati, am facut ochi mari la bunica in curte sau la gradina zoologica, scrutand aproape un orizont miniatural. Le-am strans in brate, le-am chinuit, am ras la ele si, intr-un final, am inceput sa imitam sunetele facute de animale.Cu pasi repezi, am ajuns la gradinita, unde am dat piept pentru prima data cu mandria, am invatat sa ne impartim jucariile, sa ne batem, sa ne jucam, sa coloram pe langa contur. Candva, cineva mi-a spus ca poate desenam pe langa contur in semn ca orizonturile noastre erau mult mai largi decat sunt acum. Cand am ajuns sa cunoastem singuratatea, am inceput sa imitam alti copii, doar pentru a capta atentia.
Am ajuns la scoala, am numarat, am scris si am citit si ni s-a facut dor de gradinita. Am iesit in spatele blocului si am invatat sa ne ascundem (ascunsa), sa fugim cand suntem strigati (prinsa), sa alegem (flori, fete sau baieti). Am imitat orice am prins... melodii, parinti, alti copii.
In liceu, am invatat ca nu exista prieteni, ca parintii sunt anti-noi si noi anti-ei, am descoperit fluturasii cu oameni in stomac, plansul eliberator si deliberat, spontaneitatea. Am incercat din rasputeri sa imitam orice ni se pare fain, de la elevi de prin liceu, pana la solisti.
La facultate inca incerc sa descopar ce incercam sa imitam. Cu siguranta, ma gandeam ca dupa ce termini facultatea si ajungi profesor nu mai trebuie sa imiti... Bullshit! In lipsa unui conferentiar (rang inalt de profesor universitar), a tinut cursul un asistent doctor (rangul cel mai mic al unui profesor universitar). Ma abtineam cu greu sa nu rad, cand asistentul doctor incerca sa ne explica termenul "pesimist", ca fiind "cel care nu vede viitorul prea bine", ca asa a auzit el ca, din cand in cand, proful ne mai explica cate un termen. Am crezut ca isi bate joc de noi, cand incerca sa se uite la noi, in timp ce citea de pe foile conferentiarului, ca si cand lucrurile pe care le spunea veneau de la el. Unii oameni nu sunt facuti sa fie profesori, mai ales universitari. E cumplit sa mentii atentia unor adunaturi de
In schimb, am parte de niste profesori deosebiti, cu niste cariere deosebite si care, spre deosebire de cei care nu au avut de ales, ei pot oricand lasa catedra si traiesc ca boierii. Au ales sa ne predea si sa ne invete de buna voie, probabil ca sa-si mai ocupe iernile cu ceva.
