Joan of Arcadia 2

*Love is a big light in the Universe... and big lights cast huge shadows.*

I feel so small

So, alergam de nebună după o lumânare, pentru că bătrâna din salon cu Em murise, în timp ce noi ne distram. La magazinul de la spital nu se găseau, aşa că m-am dus spre biserică. M-am oprit brusc, când în spatele meu cineva zicea ceva de un copil sănătos, de 4 kile 800 chiar, recent născut. Indiferent că era lume în jur, mă aplec, ţinându-mă de genunchi şi răsuflând greu. Parcă simţeam că îmi iese sufletul din mine. "Aşa merg lucrurile deci. Unul moare, se naşte altul în locul lui." (Ce paradox, atunci când cauţi poze despre moarte apare un dementor cu o coasă în mână. Percep moartea ca pe o eliberare. ) Abia acum înţeleg ce simţea Britney când a făcut videoclipul la "Everytime". Poate nici măcar n-a trăit ea senzaţia aia. N-ai cum să ştii cum e, decât atunci când trăieşti pe pielea ta asta.

*You say it best, when you say nothing at all.*

Morar vrea să ştie dacă balenele au buric şi dacă avioanele au claxon. Eu vreau să ştiu de ce au bărbaţii sfârcuri.
Ce drăguţ îi stă mirat:)


P.S. Wish me luck and don't ask why xD !

Despre uitarea voită şi altele

Cred că m-am născut cu posibilitatea de a-mi "şterge" sentimentele. M-am perfecţionat în asta, aşa cum înveţi că atunci când eşti mare, nu te mai poţi plimba pe stradă fără să ai o direcţie (look around you, if you think otherwise). Dacă faci asta, cel mai probabil, vei fi considerat nebun. Nebuni sunt cei care se uită absent la tine, cei care meditează şi vorbesc în dodii, cei care au curajul să-şi exprime sentimentele, starea de anxietatea, contul din bancă sau dezgustul faţă de ţară. Fireşte, pot fi consideraţi beţivi. E cel mai comun lucru întâlnit la noi în ţară.
Dar vorbeam de sentimente, nu de javre. Uit forţat de mică, din motive mai mult sau mai puţin personale. Şi cum ziceam, sunt perfectibilă. Aşa am început să uit şi momentele importante din viaţa mea, pe care se presupune că ar trebui să le transmit mai departe. Nu ştiu dacă asta e de bine sau nu. Tot ceea ce ştiu e că mă chinui de câţiva ani să ţin minte ce să fac când vine preotul cu Ajunul sau cu Boboteaza, când şi cum faci colivă, ce să faci când moare cineva, ce să faci când vrei să te căsătoreşti, când vrei să-ţi botezi copilul (la asta chiar că nu ştiu nimic) şi o grămadă de rânduieli de care te loveşti, vrei, nu vrei. Şi-apoi mi-am dat seama, în timp ce scriam, că mereu vor exista oameni care te ajută, mai ales la greu, mai ales cei de la care nu aştepţi nimic.
Pun întrebări aproape în fiecare oră şi am devenit insuportabilă pentru mama, dar în acelaşi timp e bucuroasă, pentru că observă schimbări. Uit ce-mi spune oricum, uit detalii, dar am voinţă! Şi pun pariu că nu ştiaţi de ce curcanul are în cioc chestia aia lunguiaţă. Eu ştiu( e un motiv stupid, n-o să-l scriu). Sunt mai rea decât un copil de 2 ani, ce mă interesa pe mine de ce are curcanul chestia aia lunguiaţă? Aşa că uitarea mea voită devine o uitare inevitabilă.
Îmi dau seama că mă pregătesc să devin "om mare", că doar de asta e adolescenţa, nu?

A modern Lilly Allen

The right guy

Conceptul de "right guy" a apărut în literatură sau în filme abia în secolul al XXI-lea. Tema a fost mult exploatată, dându-se greşita impresie că orice femeie are o jumătate şi orice bărbat se însoară la un moment dat. Eu cred în suflete pereche, dar nu în "the right guy", pentru că m-aş plictisi ştiind că n-am să mă pot certa niciodată.

Începând cu actorii, aş putea spune că am trecut de faza Johnny Depp, după ce am văzut Sherlock Holmes, ăla nou. Robert Downey Jr. are nu numai de un talent deosebit, ci şi are un anumit "je ne sais quoi". ( încă nu am văzut decât două filme, I might change the view.)

Continuând cu sportivii, surpriză!, nu-l suport pe Mutu. În schimb, îmi place Rafael Nadal. În mod normal, tipul ar părea doar un alt spaniol urât. Pentru mine, e un tip special.

Îmi mai plac Thierry Henry şi Lukas Podolski.

Cei din urmă, artiştii... Nu, nu-mi place Justin Timberlake. Solistul de la Outlandish, Isam Bachiri, e unul din preferaţii mei. Îmi pare că pune suflet în ceea ce face.















Cel mai important dintre toţi este Michael Buble, care mi se pare perfect. Îmi place tot ceea ce ţine de el( în special vocea şi zâmbetul). Şi chiar nu înţeleg de ce în poze nu prea zâmbeşte. He's charming anyways.

De ce nu suport asiaticii?

De fapt, nu e vorba ca nu-i suport, unii dintre ei sunt chiar frumosi, atata timp cat vorbesc alta limba decat propria lor limba.
Pana de curand, schimbam canalul cand nimeream vreo chestie cu asiatici. Acum, m-am uitat la patinaj artistic, unde curgeau asa, unul dupa altul, japonezi, coreeni, chinezi, toti crescuti in Canada/America. Pe langa faptul ca sunt exceptionali in ceea ce fac, sunt simpatici.
Ce mi-a ramas din campionatul de la Torino: