Material girl

Scuze ca m-am mai scris. Sunt un pic "neinspirata". Azi vreau sa va vorbesc despre orice imi trece prin cap.
Depresia se manifesta adesea la adolescenti, dar, mai ales, la oamenii aflati intre varste sau intr-o usoara maturizare.
Mergeam pe drum, in dreapta, si ma uitam pe geam. Urcam dealul si, odata cu noi, cobora si soarele.

 Culorile se reflectau din geam in fata mea, mangaindu-ma pe obrazul drept, pe gat si pe piept. In mana imi tineam gentuta, de care eram foarte mandra. M-am uitat la ea si, apoi, la soare si la deal. M-am uitat in oglinda pasagerului. Aveam verde in ochi, fara cearcane, bronz in obraz si rosu pe buze... daca sunt deja frumoasa, pentru ca asa m-a facut Dumnezeu, pentru ca natura imi demonstreaza asta, pentru ce tin mereu sa intensific frumusetea?
Ma uit din nou pe geam. Oftez si inima imi bate cu putere. Nu ma pot bucura de cer, de calatoria spontana, de noi doi, de tot...
Ajungem in varf, imi aprind o tigara si, dupa ce termin, am o senzatie de anxietate si doresc cu nerabdare sa plec. Totusi, imi abtin senzatia, continui sa ma uit la cer, la oras si sa numar bisericile dintr-un capat in altul. Incepe sa mi se faca frig... Ma imbrac cu hanoracul, mai beau o gura de suc si... atat. Nu simt nimic.
Nu mai vad frumusetea locului. Nu mai respir cum trebuie aerul. Nu ma impresioneaza nimic.
- Ti-a cazut geanta!
- Nuuu, nu...
Si realizez ca disperarea mea s-a realizat pentru o geanta. Am fost in stare sa sar de la un metru, fara sa-mi fie frica ca o sa ma lovesc, pentru... o amarata de geanta.
N-am putut sa ma bucur de nimic, pentru ca lucrurile materiale mi se par mai importante? Si intr-adevar am fost impresionata pana la lacrimi,

cand am ramas fara niciun ban in buzunar, dar cu o pofta incredebila de inghetata.