Am zambit...
Este o zi frumoasa, cu cer de un gri colorat impecabil, cu nori pufosi, cu soare cu dinti, cu vreme schimbatoare... exact ca starea mea.
A fost o zi frumoasa...
Nu sunt atenta la cursuri, simt doar dorinta sa ies afara si sa plec. Ma gandesc ca tot ce fac e inutil. Nu pot nicio clipa sa ma dezlipesc de realitate si sa-mi combin visele intre ele, asa cum faceam odata.
Am ras mult...
Scriu de ceva vreme... cifre, ani, soiuri, denumiri in latina.
M-am si plictisit... NU, eu nu ma plictisesc niciodata. Cel putin asa fac oamenii inteligenti. Nu ca eu as fi.
Ma uit la pixul cu care scriam de ceva ore. Pe ambalajul unde scrie "Made in China", circular, apare un slogan "The world is beautiful to me".
Si reflectez... Imi imaginez un chinez intr-o hala unde miroase a chimicale, praf si plastic, cu mainile imbibate in cerneala, asambland pixul meu, cu un salariu mizerabil, in imposibilitatea de a scapa de situatia in care e. Poate viata lui nu e completa, poate nici macar fericita nu e. Dar oare vazand sloganul asta zilnic, il poate face sa se simta mai binedispus?
Pe mine, da... Zambesc pentru ca ma simt norocoasa sa am o viata frumoasa, in lumea mea frumoasa, in tara mea frumoasa. Imi voi aminti mereu, cand tin pixul in mana, ca se poate mai rau si ca trebuie sa fiu recunoscatoare.
P.S. Sa fiu recunoscatoare! This was my resolution! Check!
Mood
luni, 31 martie 2014
joi, 27 martie 2014
From bad to worse
Incep sa cred ca nu-mi place persoana asta pe care o vad in oglinda in fiecare dimineata... Eu nu sunt asa...
Incepusem sa ma atasez de facultatea la care sunt, sa invat cu drag, sa incep sa cred in sansele pe care mi le ofera... Incepusem sa cred ca fac parte din ceva pentru prima data in viata mea...
Am tratat cu respect, ca sa mi se ofere dispret... Am tratat cu admiratie, ca sa mi se ofere senzatia ca sunt un nimeni...
Am intrat in pamant de o vreme... Nu vreau sa mai ies de acolo. Nu vreau sa vad pe nimeni. Vreau vacanta de la facultate pentru totdeauna... Si stiu ca nu o pot lua...
Maine am sa ma trezesc cu aceeasi senzatie de nod in gat si tristete cumplita si am sa apelez profi... Poate crede vreunul dintre ei ca sunt cineva si ca merit un amarat de loc la... licenta...
Incepusem sa ma atasez de facultatea la care sunt, sa invat cu drag, sa incep sa cred in sansele pe care mi le ofera... Incepusem sa cred ca fac parte din ceva pentru prima data in viata mea...
Am tratat cu respect, ca sa mi se ofere dispret... Am tratat cu admiratie, ca sa mi se ofere senzatia ca sunt un nimeni...
Am intrat in pamant de o vreme... Nu vreau sa mai ies de acolo. Nu vreau sa vad pe nimeni. Vreau vacanta de la facultate pentru totdeauna... Si stiu ca nu o pot lua...
Maine am sa ma trezesc cu aceeasi senzatie de nod in gat si tristete cumplita si am sa apelez profi... Poate crede vreunul dintre ei ca sunt cineva si ca merit un amarat de loc la... licenta...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
About me
- Irra
- "Ma agat acum ca de cel din urma pai de gandul ca poate e posibil sa ma vindec prin scris." (Cartarescu)