Încrederea în sine este una din cele mai importante calități ale unui om. Îi zic calitate pentru că ori te naști cu ea ori nu. Nu e ca oricare altă trăsătură omenească și e foarte rară.
Câteodată cred că nu ține nici măcar de fizic, ci mai degrabă aparține gândirii abstracte.
Nu hainele te fac încrezător, nici măcar alți oameni, nici măcar muzica, filmul sau serialele pe care le vezi. Ceea ce creează aceste lucruri este falsa impresie că ești mai mult decât ești, că pentru câteva minute ești invincibil.
Mă uitam în oglindă, căutând încrederea în ochi, în buze, în păr... Nu voiam să cred că odată cu vârsta, cei mai mulți oameni sunt convinși că nu valorează nimic, că merg pe stradă aplecându-și capul.
În viața asta, nimic din fizicul oamenilor nu e important. La sfârșit, nu stai și numeri complimentele pentru cât de frumos și aranjat ești, pentru câte haine ai, nici măcar bogățiile materiale. La sfârșit, numeri de câte ori ai regretat că nu ai făcut un lucru, de câte ori te-ai simțit împlinit, ce te-a făcut cu adevărat fericit.
Mereu mi-am zis, când cineva mi-a spus că nu-mi stă bine într-o anumită haină, ”I will make it work”. Decizia nu am luat-o fizic, ci sufletește. Poți purta și o zdreanță, căci, dacă ai încredere în tine, lumea va observa asta. Sau putem lua un exemplu cotidian, poți purta o găină. Haha.
Ah, nu cred că ajung unde vreau. Ideea e că nu conteză ce e la modă, ce spune unul sau altul, nu trebuie să ajungi să îți pese de fizic mai mult decât de psihic. Prin urmare, încrederea e o stare de spirit, dar și o calitate, după părerea mea.
Mood
joi, 23 aprilie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
About me
- Irra
- "Ma agat acum ca de cel din urma pai de gandul ca poate e posibil sa ma vindec prin scris." (Cartarescu)