Spuneam, deci, că începe să îmi placă iar alegerea (de atunci proastă) pe care am luat-o în legătură cu facultatea. Pot spune că odată cu criza imigranților, profii mei s-au împărțit în două tabere, deși cei mai destupați la minte sunt proeuropeni și, implicit, pro toleranței. De fapt, anul ăsta multe lume și-a schimbat mentalitatea. În acest sens, cel mai iubit dintre profesori își imaginează că, din punct de vedere filosofic, ne-am schimbat epoca într-una profund însetată de cunoaștere, în care nu contează cât muncești, ci câte șanse obții. De altfel zicea să lăsăm noaptea pentru spirit și liniște și ziua pentru dezechilibru, muncă și griji. Am mai contemplat un pic la ideea că atunci când îți alegi un lider nu îl ponegrești și, ca să exprim plastic, nu îl înfunzi în smoală. Liderul te reprezintă și atunci tu ești smoala. Românii nu înțeleg asta. Și cum zicea și proful, ne-am făcut impresia că noi nu putem să ne conducem poporul și trebuie să fim conduși de alții.
Mereu rămân impresionată de ai mei profesori fie pentru profesionalism, fie pentru ideea că ”eu nu voi face așa”, fie pentru toleranță, fie pentru bunătate, fie pentru ideile foarte inteligente, pe care le transmit mai departe la o gloată de
Mai apoi, că tot mi-am amintit, retorica este foarte importantă într-un mediu academic și nu înțeleg de ce nu se mai predă. Îmi amintesc cu drag de Hogaș când realizez că poate nu am rămas cu multe, dar cu ”arta vorbirii” stau bine. Poate vorbesc bine, pentru că (îmi place mie să cred) scriu bine și citesc des.
Cât despre materiile de anul ăsta, una mai importantă ca cealaltă, una mai interesantă decât cealaltă. Am început să nu mă mai uit la ceas din minut în minut și să învăț ceva (că, de, de-aia am venit la facultate), mi-e drag să stau la două ore de seminar și două de curs.
Mi-am propus anul ăsta să mă distrez mai mult, să învăț cât mai mult, să ”fur” de la fiecare profesor câte ceva. Hai să vedem cum funcționează asta...