Am devenit răutăcioasă de la o vreme. Nu știu cât e de bine, căci nu mă dovedesc nici corectă, dar nici blândă (așa cum eram odată). Am ajuns să apreciez amabilitatea și pot să spun cu mâna pe inimă că, pentru mine, a devenit cea mai importantă calitate.Citesc tot felul de citate inspiraționale cum că un om inteligent nu e niciodată rău. Nu zău? Nu sunt inteligentă? Dar, pe de altă parte, oamenii deștepți sunt și cei mai corecți. Într-un timp mă luam după zicala: what would Jesus do? Mi-a mers bine.
Să spunem că cineva care nu merită îmi cere ajutorul. Pe moment, sunt foarte revoltată și nici nu mă gândesc să ofer vreun ajutor. Pe parcurs, îmi dau seama că e o greșeală, că nu mă face cu nimic mai fericită și mai bună, dacă nu ajut. Și atunci, întrebarea mea pentru voi, cât de grav este să nu vrei să ajuți și totuși să îți dai seama și să îți repari greșeala?
