- Ce vezi tu, om al secolului XXI? Ce vezi în copaci și în veverițe, în cer și în frunze? Ce simți tu când plouă? Ce vezi tu în domnița de pe banca alăturată?- Nu mare lucru. E un parc, cu bănci și cu oameni. Sunt și veverițe și frunze. Și mă întristează când plouă, că nu îmi mai stă părul. Ea? E de la mine din cartier, o știu, nu e mare lucru de capul ei, răspunde Dragoș în silă.
- Zi-mi tu, Dragoș, nu simți cum te atinge vântul la ureche și nu auzi povestea copacilor când adie?
- Nu, mi-e frig la urechi, Douglas.
- Dragule, dar tu nu vezi că veverița aceea își face culcuș pentru iarnă, poate sugerându-ți că nu ai strâns încă nimic și poate ar trebui să te apuci, pentru că o să fie o iarnă lungă și grea?
- Așa fac veverițele, de obicei, nu ai învățat în școală? Nu îmi sugerează nimic, răspunde Dragoș râzând arogant.
- Când plouă nu simți cum crește firul de iarbă? Nu simți cum prinde viață totul în jurul tău?
- Când plouă, mă uit la seriale, de obicei, răspunde Dragoș și cască.
Douglas zâmbea și contempla.
- Când tună și fulgeră, nu simți oare furia zeilor?
- Zei? Ce zei? Nu există zei și nici nimic altceva. Suntem aici din pură întâmplare. Am evoluat.
- Ați evoluat? întreabă mirat, Douglas. Dacă ți-aș spune că de-a lungul secolelor ați fost păcăliți că nu există zei, că nu există nimic, ce ai spune?
- Păcăliți? Trăim în informații, trăim din informații. Nu s-ar putea întâmpla așa ceva.- Da, Dragoș, ați pierdut legătura cu Universul. Nimic nu se întâmplă cum vreți, din cauza asta.
Uite, Dragoș, copacii îți vorbesc, ei țin legătura cu Zeul Vântului, îți spun să privești cerul, să vezi că destinul tău ți-e scris în stele.
Uite-te la veveriță, e trimisă de Zeița Pământului. Îți transmite că va fi iarnă grea, că ai face bine să nu îți lași sufletul să fie acoperit de nea.
Uite că plouă... E semn bun. Zeul Ploilor vrea să îți arate că nu a uitat de tine și că grânele tale vor crește și vei avea ce mânca.
Uite ce culori minunate au frunzele astea căzute, înseamnă că pomii tăi vor avea rod la vară. Cum sunt frunzele astea așa vor fi și zilele tale, așa îmi spune Zeița Pomilor.
Cât despre domnișoară, Dragoș, Zeița Dragostei spune că ar fi foarte potrivită pentru tine, e cuminte și ați face casă bună împreună.
Dragoș, pentru că nu ați mai acceptat zeitățile în viața voastră, ați uitat să mai priviți în jur și să vedeți că tot ce vă înconjoară, e făcut să vă arate că Universul vă iubește, vrea să fiți în armonie, atât cu trupul, cât și cu sufletul. Tot ce te înconjoară e o minune. Totul poate dispărea într-un minut. Apreciază ce ai, Dragoș. Nu tot omul e atât de fericit, încât să fie iubit de atâtea zeități, cum ești tu.
Ce spui, Dragoș? Cum e parcul?
Douglas se transformă în colegul lui Dragoș și își controla telefonul concentrat. Nu își schimbară două vorbe de când se așezaseră pe bancă, fiecare preocupat cu altceva, însă Dragoș rupe tăcerea:
- Îmi place mult parcul. E frumos și colorat toamna. Ar fi tare rău să plouă, Douglas, ar trebui să mă duc acasă și nu aș mai putea privi domnița această frumoasă.
