Mi-ai luat inima

O primavara cam friguroasa ne aducea impreuna. E impropriu spus ne aducea impreuna... O cunosteam de ani de zile, de cand ne-am jucat prima oara. Si acum imi amintesc prima imagine pe care o am cu ea: o papusica, blonda, cu parul prins in codite, cu o rochita roz, micuta si cu niste ochi care fac toti banii.
Un autocar de doi lei, prin care simteam nu numai frigul cat si ploaia, face pana. Ne oprim in camp deschis, bucuria noastra, in timp ce soferul, saracutul, a mers vreo trei kilometri pe jos ca sa ia o alta roata. M-am asezat pe iarba destul de verde si stateam tolanita pe un soare cum nu mai fusese demult. Eram "in the middle of nowhere", cum ar zice englezul. Gospodinele ieseau din case sa vada ce s-a intamplat.
"Nu vreau sa stau pe jos.", am auzit o voce cunoscuta.
Ma uit in sus si vad printre raze un chip angelic.
"Stai la mine in brate."
J. se asaza pe mine fara nicio greata. Nu mai vorbiseram de ani de zile, cand o rochita a papusii mele a ajuns la ea si m-am suparat. Inca sustine ca e a ei, dar eu stiu ca nu e. Diferenta dintre noi e una destul de mare, feminitatea ei si finetea ei si spontaneitatea mea si baietoiul din mine. Sa fi fost in clasa a 4-a ma gandesc, sau nu ma gandesc, sigur.
Copii vorbesc, asa ca am inceput sa vorbim despre ce frumos e acolo, despre cum am auzit pe prietenele ei vorbind in camera alaturata si mi-a zis ca nu stie ce baiat sa aleaga. C., un tip frumusel asa pt varsta de 10 ani, ii daruise un colier si inca ceva, iar Milka, un tip albinos cu niste ochi albastri de-ti taiau respiratia, ii daruise un inel. Ma uit la daruri si ii zic sa-l aleaga pe C., pe considerente materiale (nu m-am schimbat nici acum) si imi placea cum arata. Din cele doua rele am ales, raul mai putin rau [:))].
"Dar parca imi place mai mult de Milka, ma iubeste mai mult."
"Atunci alege-l pe el (nici acum nu m-am schimbat)."
"Asa o sa fac."
Ii ziceam Pricess J., pentru ca mereu spun ce gandesc si chiar imi dadea impresia de printesa, si ea imi zicea Queen Irina.
Mai apoi am legat o prietenie care dureaza si acum, ea fiind colega mea de banca in primul an de gimnaziu (adica intr-a 5a), colegii ne confundau, profesorii ne intrebau daca nu cumva suntem gemene. Tristul an in care a plecat m-a facut sa-mi doresc sa ies din carapace, pentru ca ea a plecat si eu trebuia sa-mi fac prieteni. Nu mi-am dat seama ca a plecat, asa cum nu mi-am dat seama cum fiecare din cei pe care-i iubesc fie mor, fie pleaca.