Anul trecut pe vremea asta...

caracterizam piţipoance şi cocalari,
scriam despre Michael Jackson în febra morţii lui (parc-a fost ieri)
şi
stăteam singură pe o bancă.

Mă, din punctul de vedere al postărilor mare lucru nu s-a schimbat, sunt şi pozitive, şi negative. Şi da, acum poate nu mai stau singură pe bancă. Mă şi plouă. Dar e frumoasă ploaia.

Full lenght heart

Îmi zicea mereu când vorbeam la telefon : te pup pe umăr. Şi eu râdeam neştiutoare de cât rău îi făceam : pe care dintre ei? Îmi răspundea mai greu, parcă ar fi durat o veşnicie să aleagă între o perfecţiune şi altă perfecţiune: pe cel stâng. Aş fi vrut să-l întreb de ce, însă niciodată n-am avut curajul. După ce închideam telefonul, închideam ochii şi-l simţeam lângă mine. Îi simţeam buzele pline şi îi vedeam ochii căprui.
Şi-apoi când îmi trimitea melodii, aveau versuri profunde. Un pic diferite, mai sărate sau sublime.
Şi iar îmi zicea: te pup pe umăr. Şi eu din nou: pe care dintre ei? Pe cel drept. Au urmat ochii, nasul, degetele, gura... Până când în noaptea în care ne-am îmbrăţişat, mi-a zis că îmi sărută tot corpul. Abia atunci am simţit un fior pe şira spinării. Abia atunci am fost capabilă să înţeleg însemnătatea cuvintelor lui, a gesturilor lui şi a iubirii, de ce nu?

Mintea e un mit

- Nu ţi se pare că s-a schimbat?
Şi-am zis că da pentru că mi se părea normal.
- Mi se pare că e mai deştept, nu mai e "copchil". Parcă are o altă gândire.
M-am gândit câteva secunde şi m-am raportat la ce simt eu.
- Păi da. Parcă gândeşte când vrea să zică ceva. Te forţezi să spui ceva care să nu-i supere pe cei din jur şi, da, e dificil. E greu să gândeşti tot timpul, e greu să-ţi faci ordine în gânduri.
Si-apoi sunt schimbările fizice. Te trezeşti că, din senin, nu poţi dormi şi atunci poate că nu vrei să trezeşti pe toată lumea: stai în pat şi te gândeşti. Orice chestie îţi poate schimba starea şi ai pe rând fiecare sentiment, întrebându-te: bă, ce-am? Realizezi chestii, mai mărunte, mai importante şi te tot gândeşti. Îţi vine să râzi din senin sau să plângi la un amărât de film. Şi iar te gândeşti.
Sau pentru cei care nu mai vor să gândească, găsesc "remedii naturiste" sau alcool.
Mai ales când întâlneşti pe cineva, parcă tot gânditul se tranformă în... meditaţie. Te întrebi ce vezi la persoana respectivă, ce o face diferită, ce o face unică, ca tu, într-adevăr, să-ţi fi pierdut minţile după ea.

Not quite bliss

Nu mai am pentru ce să lupt.
Mi-am dorit multe şi Universul a avut grijă să-mi dea puţine. Pentru că lumea asta îmi pare neîncăpătoare. Îmi pare caldă, dar mult prea rece, de plumb şi de echilibru.
Bănuiesc că nimic nu are să repare răul din viaţa mea. E stagnat ca apa de baltă şi se împute. Nimic nu mă mulţumeşte şi nu găsesc motiv. Am iarăşi starea aia. Şi am luptat atât să uit vreodată că am fost aşa. Poate pentru că mi-am dorit prea mult, de-aia am primit exact pe dos.
De-aia la întrebarea " de ce crezi că Dumnezeu nu îţi răspunde întotdeauna la rugăciuni?" nu găsesc răspuns.