O vară

De-ar fi să vă redau puţin din viaţa mea, n-aş ajunge la detalii, deşi ele sunt cele mai importante. Am o viaţă ocupată şi totuşi organizată şi îmi permit şi să lenevesc. Ideea principală e că am fost atât de fericită timp de vreo cinci săptămâni că abia îmi făceam timp să gândesc şi câteodată am uitat şi să respir. Cu toate astea nu m-am bucurat îndeajuns, nu am vrut într-un fel. Ştii cum e, te bucuri intens şi ceva rău se întâmplă, ca şi cum ţi-ar aminti că datorezi cuiva faptul că te bucuri şi fericirea nu-i pe gratis. Bănuiesc că e legea compensaţiei sau poate Dumnezeu îţi permite să fii fericit atâta timp cât nu te fuduleşti.
Despre fericire nu ştiu prea multe, deşi despre asta îţi vorbesc. Dacă ar fi să explic ce înseamnă, ar fi să îţi spun că fericirea nu-i niciodată completă, dar acolo unde e, face ravagii. Adică cum să spun, te aduce la rang de zeu. Te simţi divin, eşti "di vină" şi tu pentru asta pentru totul e "a matter of mood". Şi de cum gândeşti. Românii sunt mai rar fericiţi, ca să îţi faci o idee.


La mine fericirea constă cel mai des "in a departure". Am mai zis, faptul că am unde să plec, ma mulţumeşte pe deplin. Nu contează când plec, cu cine plec, niciodată nu refuz o plecare, o ieşire din cotidian, din culorile multipastelate sau gri ale blocurilor. Am zis cel mai des? Am zis.
Dacă te bucuri pentru mine mulţumesc anticipat, dacă nu, asta e.