Stare proastă

Puteţi să număraţi măcar la degetele de la o mână persoanele care nu v-au dezamăgit nici măcar o dată? Puteţi să spuneţi cu mâna pe inimă că aveţi cui vă destănui în vacanţe, când nu aveţi neapărat credit pe telefon, când nu sunteţi tocmai lapte şi miere? Nu? Da? Câteodată? Niciodată?
Sincer, nu mai am încredere în familie, în prieteni şi nici măcar n-am cui să zic asta. Cred cu tărie că nimeni nu mă poate înţelege pe deplin, nimeni nu ştie ce-mi lipseşte, însă o să mă asigur ca măcar copiii mei să simtă ceea ce eu nu prea pot.
Însă nu sunt singură. Niciodată nu eşti singur, nici fizic, nici moral. Însă e mai rău când te destăinui. Atunci se pune problema dacă eşti într-adevăr singur.
Descopăr trei feluri de a te plânge: te încurajezi singur, te încurajează alţii şi sfaturile (din ambele părţi?) .
Eu mă întreb cum le vine celor care sunt împreună de mult timp, când trebuie să se destăinuie cuiva... Dacă ai o relaţie frumoasă, ţi-e frică să n-o pierzi fiindcă celalalt are impresia că el e de vină pentru "starea ta proastă". Aşa că, spui bineînţeles ce te doare, însă nu cu toată inima.
În cele mai bune cazuri, dacă aveţi amândoi chef, te detaşezi de problemele tale de "stare proastă" şi eşti recunoscător că Dumnezeu ţi-a dat un motiv să nu înnebuneşti de tot. În cele mai rele cazuri, te cerţi (până divorţezi) pentru că deja eşti deranjant cu "starea ta proastă". Da, nu vă mai pasă. Nici ţie să-şi revii, nici partenerului să te scoată din "nostalgie". Atunci scapi de cea mai mare nebunie (haha, nu-i adevărat).
Singurătatea. Cea mai bună soluţie. Azi si ieri seară am evadat cu gândul de tot ceea mă înconjoară. Am mulţumit Domnului că sunt bine, că am ce mânca, unde mânca, că am pat şi cameră şi televizor color şi că am bibliotecă judeţeană şi că am şi mp3 şi că sunt întreagă şi că îl am pe Bono (not U2). Bono... iubitul meu (sigh)... I'll be back, să aflaţi mai multe despre Bono. Sunt sigură că o să vă placă.
Keep reading me ;)