Usque ad ocassum solis

Aş scrie ceva, dar voi fi sinceră, m-am gândit la o mie de posibilităţi de a face asta.

Acum ceva timp, am fost în Botoşani, prin judeţele caracteristic moldoveneşti: Neamţ, Iaşi şi Botoşani. Aş face o clasificare după modul de sărăcie. Dar nu; mă gândeam că am citit cărţi cu acţiunea înaintea războaielor mondiale şi, guess what, lucrurile au rămas la fel. Biserica e cea mai împunătoare, casa parohială are termopane, pe când casele sunt încă de chirpici. Sătenii n-au bani de lemne de foc, dar biserica are centrală proprie. Apa se găseşte la fel ca acum 100 de ani. Singurul care e înstărit în satul moldovenesc e cel care deţine renumitul "magazin mixt", cu renumiţii biscuiţi reci, tari ca piatra, de la care te îmbolnăveşti de indigestie.
Bun, recunosc, sunt rea. Italia e cea care face legea. Botoşani, case impunătoare, dar cu WC în curte, termopan, var scump, dar copii cu papuci de gumă în picioare. Un adolescent, în ultimul an de liceu, aduna, în sictir, cu grebla frunzele din faţa porţii. Aparent nesemnificativ, acest puşti, purta un hanorac pe care scria cu majuscule ITALIA. Mi-a spus senin: "cum am terminat cu BAC-ul, mă duc în Italia, la taică-miu". Super, mă bucur pentru tine! Not! Judecând realist, altă soluţie nu are.

În altă ordine de idei, dorinţa mea e să fiu scriitoare. Ştiu asta de ceva vreme. Unica problemă e că nu scriu. Adică mi-am impus să nu mai scriu, dau în clişee, nimic nou, nimic care să mă pasioneze. Toată lumea mă întreabă la ce facultate mă duc. Bă, mi-e groază! Nu ştiu sau nu ştiam până ieri noapte. Vreau să fiu la curent cu tot ce e nou. De aici rezultă minunata facultate de jurnalism. Minunata şcoală a muritorilor de foame sau a bogaţilor nefericiţi. Mă minunez de ce e la TV, prin ziare, prin reviste. Nu mi-e locul printre porno şi printre nedreptăţi. Deci, îmi doresc ceva gen Academia Caţavencu sau , cum era pe vremuri, Albina, Curierul, Dacia literară, unele site-uri: descoperă.ro, ceva util şi neplictisitor. Măcar acum am o mică idee despre ce vreau. Mnieh, I dream too much. Să nu vă surprindă dacă am să ajung asistentă medicală.

Ultimul lucru pe care vi-l împărtăşesc este acela că, în această dimineaţă, am văzut doi oameni în vârstă, care mi-au dat inspiraţia de a scrie astăzi, dar nu ştiu să exprim exact ceea ce simt. O să mai gândesc. Ideea e că m-am gândit la vieţile lor, la cum o să ajung şi eu bătrânică... la mai multe...