Stefan

Nu prin faptul ca facem dragoste marim iubirea, ci prin iubire marim dragostea. 

Stefan e iubirea existentei mele. Imi dau seama prin simpla prezenta sau absenta  lui. Am depasit orice obstacol intalnit pe drum. Nu e dragoste adevarata daca nu e pusa la incercare.
De ce am evitat sa scriu despre el mai des? Din simplul motiv ca-l tin doar pentru mine.
La facultate, suntem admirati desi lumea nu ne stie. Vorbim la telefon "intr-un fel". Ne spunem "te iubesc" de cel putin 10 ori la sfarsitul fiecarui apel.
Am devenit exemplu, desi ne despart 2 ore si 15 minute.
Iubitul meu e intelept la o varsta frageda, ma iubeste intr-un fel aparte, e mai bun decat toti, e destept si inteligent, vrea sa faca ceva cu viata lui, e ambitios, curajos, marinimos, iubitor, incredibil de romantic, ma provoaca la discutii inteligente. Ii plac masinile si calculatoarele. Are un plan in cap pe care il respecta. Nu mi-a spus niciodata ca ne despartim si nici eu lui. Ne respectam, ne iubim, ne adoram, ne vrem unul pe altul, ne intelegem de minune in tot. Ne certam pentru ca suntem incapatanati sau din prea mult dor. Avem expectante mari amandoi unul de la celalalt. Avem idei diferite si ajungem la consens. Comunicam la nivel verbal si spiritual. Ne "conectam" (daca mai tineti minte postarile mele anterioare despre "conectare").
Ne iubim!!! Si suntem doi oameni fericiti, indragostiti si nu m-as mai satura sa vorbesc despre el!

Experiente

Se spune despre oameni ca isi arata adevarata fata atunci cand lucrurile nu stau tocmai roz.
Desi programul e incarcat, la facultate gasesc destul de multa inspiratie pentru a scrie. Nu mi-am pierdut abilitatea inca.
Am auzit azi ca acum 3 ani, pe acelasi etaj ca si mine, erau cazati un grup de la aceeasi specializare. Cand veneau de la cursuri, laboratoare si seminarii, scoteau 5 mese pe hol si aducea fiecare ce avea de acasa. Cativa s-au simtit mai ceva ca in familie, poate chiar toti. Aceasta intamplare m-a pus pe ganduri. Oamenii erau mai uniti ca acum? Noi de ce nu suntem asa? De ce-am devenit individualisti?
Totusi, nu e ca si cum, noi, cei de la etajul 2, de la multe specializari, nu ne intelegem. Cand cineva are nevoie de ceva, nu exista sa fie macar unul sa-i sara in ajutor. Am mancat popcorn, oferind tigaia colegei de camera.  
Exista momente in viata mea cand ma gandesc de ce exista asa de multi oameni. Cat de infinita poate fi iubirea lui Dumnezeu astfel incat sa suporte toate greselile? Cat de eronat a calculat astfel incat sa existe atatia oameni sa-l defaime? Cum de ne-a dat mintea asta de ne gandim la atatea teorii despre prezenta Lui? Am simtit cum o icoana in camera, una, im schimba total prezenta de spirit. Ma trezesc cu rasaritul in fata si cu icoana parca zambind a o noua zi. Am ajuns la aceeasi concluzie (care m-a pus pe ganduri) a iubitului meu: atunci cand crezi cu adevarat, intrebarile au raspunsuri si dubiile sunt doar niste incercari. CAT MI-E DOR DE TINE, STEFAN!
Stau in patul de sus, am colege minunate de camera, ma simt iubita. Cred ca tot ce mi-as mai putea dori e ca Stefan al meu sa fie aici...
De cand am ajuns, am descoperit ca, desi ascultam si muzica comerciala, imi place la nebunie muzica trance, muzica iubitului meu. N-am recunoscut mereu, dar am o pasiune pentru asta. Sunt mai profunda, tind sa cred, pana si prin genurile de muzica pe care le ascult. Cei de aici nu au probleme existentiale si nu isi pun intrebari. Le este mai simplu sa se planga despre cat de greu este la facultate sau despre transcrierea cursurilor. Din toti oamenii, sunt doar 2 persoane cu care pot discuta lucruri mai profunde, un absolvent de teologie si un altul pe care viata l-a incercat sa zicem asa. Cel din urma pleaca de tot din facultate.
Cat despre prietenii, am legat cateva, in sensul in care, am cu cine vorbi despre lucruri simple. Am descoperit insa ca mi-e greu sa-mi dezvalui sufletul. La seminarul de engleza acest lucru se numeste caucious. Am fost curioasa sa aflu etimologia cuvantului. Retinut... Putin spus.

Concluzia ar fi ca nu mi-e dor de casa, mi-e dor de oras. Piatra-Neamt e un oras deosebit, recunoscut de toata lumea de pe aici. O ultima afirmatie: vasluienii vorbesc mult si zic dansa si la obiecte (cu dansa-n-transa), botosanenii sunt oameni simpli cu mult bun simt, iesenii sunt aroganti, brailenii si galatenii sunt foarte uniti si nationalisti, sucevenii seamana cu nemtenii intr-o oarecare masura, cei din Tulcea sunt pasnici si tacuti.