Sunt intr-o perioada pe care nimeni n-ar vrea s-o aiba.
Vad atata iubire in jurul meu incat mi se face rau. Prin natura, oamenii sunt conceputi sa se autodistruga. Imi trec atatea ganduri prin cap, foarte multe dintre ele absolut contradictorii.
Nu fac altceva decat sa ma gandesc la el, la felul stupid in care am facut "cunostinta" (numai cunostinta nu se poate numi). Nu ma pot concentra, nu ma saluta, nu il salut. Ma fac ca nu-l vad si sufar si...
E acolo, dar nu vrea sa ma vada. E acolo, dar nu stie. E acolo, dar nu-i pasa. Ar fi o gramada de "e acolo", dar n-are sens sa le expun pe toate. Ar fi ca si cum i-as permite lui sa-mi vada slabiciunile.
Si mi-e dor de mare, mi-e dor de vara si ,cel mai mult, de J.(nu uit ca ti-am promis o poveste despre tine).
Mi-e dor de ceea ce numim "barfa la cafea", dar nu mai am timp sa fac asta. Nu mai am timp sa fiu artista, nu mai am timp sa gandesc, sa respir, sa-mi fac iluzii, sa cred in Mircea, nu mai am timp sa am rabdare. N-am timp de chitara...
Hai la mare, baby! Hai la mare, Mircea!
4 comentarii:
Prin natura si de Dumnezeu, oamenii sunt facuti sa se iubeasca...
n-ai vazut niciodata oameni lipsiti de conceptiile tale?
sau poate tu n-ai suferit niciodata si ai avut o viata implinita mereu.
Nici una nici alta, dar stiu ca suntem facuti pentru extaz, pentru trairi pe care nici macar nu ni le imaginam. Suferinta este drumul spre perfectiune, de fapt numai atunci cand iubirea nu ne mai este calauza cadem in suferinta...
Dar sa stii ca ai dreptate cu iubirea , pluteste in aer o iubirea tot mai intensa. Si crede-ma nu vrei sa stii ce sa va intampla cu cei care n-o percep.
Absoarbe aceasta energie si daruieste-o mai departe...
Trimiteți un comentariu