El e ca... umbra mea.
Cand stau cu capul pe banca lacuita si scriu numele lui pe ea, il simt langa mine. Ma ia in brate cand nu am pe nimeni langa mine. Ma indeamna sa fiu tare, ca el stie ce pot eu. Nu trebuie sa-i spun ca il iubesc ca sa stie asta. Nu trebuie sa ies in fiecare zi cu el ca sa comunicam bine. Imi citeste singur blogul si imi comenteaza, cand suntem amandoi, cele mai frumoase articole. Se mai si inspira din ele.
Mi-a inghetat mana in mana lui, mi-a transpirat mana in mana lui. Mi-a cuprins capul intre palme si m-a sarutat cand m-am asteptat mai putin. M-a intrerupt cand vorbeam ca sa-mi zica ca sunt frumoasa. M-a invatat sa joc baschet, sa gasesc constelatiile. Mi-a spus povesti si m-a invatat ca esenta vietii sta in lucrurile simple.
Oricum... nimic nu se compara cu sentimentul ala, cand il vad sarutandu-se cu prietena lui, care din intamplare nu sunt eu.
3 comentarii:
Intr-adevar, nimic nu se compara cu acest sentiment, daca nu esti prietena lui... :(
Nu e totusi vreo speranta...?!
de multe ori se intampla asa... sa vezi pe baiatul care iti place cu alta... o sa intalnesti baiatul cu care o sa traiesti aceleasi lucruri, dar cea pe care o va saruta vei fii tu... candva ...
>:D<
Emotionant.Atat.
Te iubesc
Trimiteți un comentariu