Mood

joi, 10 iunie 2010

Mintea e un mit

- Nu ţi se pare că s-a schimbat?
Şi-am zis că da pentru că mi se părea normal.
- Mi se pare că e mai deştept, nu mai e "copchil". Parcă are o altă gândire.
M-am gândit câteva secunde şi m-am raportat la ce simt eu.
- Păi da. Parcă gândeşte când vrea să zică ceva. Te forţezi să spui ceva care să nu-i supere pe cei din jur şi, da, e dificil. E greu să gândeşti tot timpul, e greu să-ţi faci ordine în gânduri.
Si-apoi sunt schimbările fizice. Te trezeşti că, din senin, nu poţi dormi şi atunci poate că nu vrei să trezeşti pe toată lumea: stai în pat şi te gândeşti. Orice chestie îţi poate schimba starea şi ai pe rând fiecare sentiment, întrebându-te: bă, ce-am? Realizezi chestii, mai mărunte, mai importante şi te tot gândeşti. Îţi vine să râzi din senin sau să plângi la un amărât de film. Şi iar te gândeşti.
Sau pentru cei care nu mai vor să gândească, găsesc "remedii naturiste" sau alcool.
Mai ales când întâlneşti pe cineva, parcă tot gânditul se tranformă în... meditaţie. Te întrebi ce vezi la persoana respectivă, ce o face diferită, ce o face unică, ca tu, într-adevăr, să-ţi fi pierdut minţile după ea.

Un comentariu:

Mlle J. spunea...

"Te întrebi ce vezi la persoana respectivă, ce o face diferită, ce o face unică, ca tu, într-adevăr, să-ţi fi pierdut minţile după ea."

Oh dear :X
Trebuie sa vorbim.

About me

Fotografia mea
"Ma agat acum ca de cel din urma pai de gandul ca poate e posibil sa ma vindec prin scris." (Cartarescu)