Why so serious?

Îmi amintesc, frate, ce mai râdeam. Adică nu era un motiv, râdeam că n-aveam chef să fac altceva.

Nu demult, am descoperit că râsul emană endorfine, ceva asemănător morfinei. Ei bine, eu devin dependentă de... râs? Dimineaţa când mă văd, zâmbesc. Ştiţi ce efect are asta asupra mea? Nu, pe bune, peste tot vedeţi : faceţi sex, lucrurile care vă încântă, mâncaţi sănătos, faceţi sport şi zâmbiţi. Nici pe mine nu mă convinge. Dar dacă până acum, mă enervau cearcănele, acum râd de ele; dacă până acum să mă trezesc dimineaţa, era chin, acum e energie debordantă. Îmi imaginez mesaje drăguţe de dimineaţă şi dacă văd soare (sau încă noapte) e şi mai bine.

Altceva, ce vreau să zic, înainte uram faptul că nu aveam bani. Cum am combătut şi stresul ăsta? Păi, simplu, economia învaţă ceva interesant (să nu vă aud că nu aveţi ce învăţa de la şcoală), şi anume, că pentru a da banii pe ceva, trebuie, mai întâi, să descopăr dacă într-adevăr îmi aduce vreo satisfacţie. Bine, poţi găsi milioane de satisfacţii, dar puneţi întrebarea : chiar am nevoie de lucrul ăsta? Asta nu te scuteşte să dai banii pe prostii, of course.

Am doar patru luni de când n-am mai ascultat melodii lente,triste de dragoste (de despărţire gen). Şi-mi e tare biiine.