A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai făcut timp să meditez. Într-o bancă, într-un centru, fix la ora când se iese de la şcoală, pot observa mai bine ce face un om fericit.
Am văzut de la cupluri morocănoase, în care el o strânge de mână de parcă primul i-ar fura-o, la cupluri drăgăstoase, de la piţipoance, la fete frumoase aş putea spune, de la "băieţaşi", la domni în toată regula (ah, ce-mi plac bărbaţii la costum).
Diferenţa dintre ei şi mine? Nici măcar una. Suntem la fel de insignificanţi, "la fel de" egali în faţa lui Dumnezeu, avem toţi probleme, mai multe, mai grele, mai puţine sau nimicuri, toţi am iubit sau iubim, în felul nostru. Şi cine ştie tot ce e în sufletul nostru? Poate noi, poate cei pe care-i iubim.
Ce mă face diferită? Nu am suferinţă lăuntrică. Sunt toată lumea pentru cineva. Cel mai mult contează, cu toată siropoşenia de rigoare, să ai pe cineva care te face fericit, care te iubeşte şi pentru care simţi la fel. Era de aşteptat să adaug asta, nu?
E important să te simţi bine sufleteşte, împăcat cu tine.
Inspirational:
