Reflection

N-am fost niciodata tipul de fata care sa debordeze de feminitate, ci, mai degraba, gaseam "baietelul" din mine foarte util, pentru ca ma apara de reactii exagerate si de pitiponceala. N-am fost niciodata increzatoare, poate doar increzuta; nu aveam incredere in mine si consideram asta ceva obisnuit, pentru ca ma impiedica sa am incredere in altii. Nu eram genul de persoana pe care sa te bazezi, fara sa vreau, pentru ca nu-mi controlam vorbele si ajungeam sa ranesc, ceea ce imi proteja sentimentele si imi sustinea statutul de "I'm fearless". Nu ma intrecea nimeni la curaj, la dezinvoltura si la spontaneitate; de fapt, eram o persoana foarte singuratica. Nu am sa fiu niciodata o persoana care sa-si vada de treaba ei, lucru care imi foloseste doar mie si nu altora, dupa cum am observat; nu pot sa nu ajut, dar nici sa ma las de criticat. N-am fost genul sa-mi dau inima inainte sa cunosc, sa simt, sa percep si, asa, aveam nevoie doar de mine, dar ma facea rece. Am fost mereu susceptibila fiind vorba de relatiile interumane colegiale, dar si prietenesti, si m-a ferit de suferinte inutile, dar m-a impiedicat sa cunosc oameni noi. Ce vreau sa demonstrez e ca... odata cu iubirea, indiferent de forma ei, viata ta ia un reset si toate zidurile, pe care ti le-ai construit atent timp de cateva experiente, dispar. E o sabie cu doua taisuri, dar merita incercata in batalia cea mai usoara, sub forma de cauciuc, si, in cea mai grea, sub forma de otel carbon.