M-am ridicat în picioare și îmi bătea soarele în ochi, iar tălpile îmi ardeau pe lemnul proaspăt al terasei. Ea scruta orizontul cu privirea, savurând cafeaua în tricoul meu. Părul ei arată ca marea vara și ochii ei sclipeau ca stelele în august. M-am apropiat și ne-am sărutat. Nimic din jur nu părea să fie real. Simțeam o gâdilitură la gleznă, însă nu mă puteam dezlipi de ea. Când își roti capul să mă ia în brațe, văzu pisica alintându-se. Se apropie atât de drăgălaș de ea, mângâind-o încet și șoptindu-i alintături.Am rămas cu imaginea asta în cap.
Nu știe cât o iubesc... pentru că poate iubi o altă ființă atât de mult, pentru că se lasă iubită de tot ce o înconjoară, pentru că se roagă în mare, pentru că ochii îi clipesc mai des când mă apropii de gurița ei, pentru că tremură când o sărut pe gât și îi șoptesc vorbe senzuale, pentru că se îngrijorează pentru orice, pentru că mă ia de mână și îmi sfâșie inima, pentru că e a mea, la bine, la greu, pentru că îmi suflă fluturi în stomac de fiecare dată când mă sărută...
Termin și eu cafeaua, mă ridic de pe scaun. Nu mă arde podeaua, dar sufletul, da. Era doar un zgomot, nu era
ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu