Poveste pe nisip

Vara, nisipul e ca o poveste. De la săruturi furate la prima lopățică de nisip, sunt toate istorisiri unice ale unui moment.
I-am văzut zâmbetul în ochi și am știut imediat că nici nu va aștepta să-și dea rochița jos, ci va zbura spre mare. Ne țineam de mână, în timp ce ea schița cele mai drăguțe gesturi pentru că îi ardeau tălpile. Când ajungea lângă un șezlong cu umbrelă, se oprea un pic să se răcorească. Continuam drumul, mai fericiți ca niciodată, pentru că știam că în larg va fi doar a mea. Pentru 10 minute, nu mai exista decât ea și marea.
A doua zi, n-am ezitat să ne plimbăm cu vaporul. Azi a fost rece. Tremura, poate de frig, poate de entuziasm, poate de frică. Privea un cuplu cum se tratau prin gesturi tandre. M-am gândit că poate vrea și ea strânsă în brațe. Legându-mi brațele în jurul ei, îi simțeam neîncrederile zburând în aerul sărat. I-am șoptit că o iubesc. Pielea ei... comoara mea.
De data asta, s-a oprit mai mult lângă șezlong, același de fiecare dată. Prima dată m-am simțit iritat, de ce se tot oprește acolo. Mi-am aruncat privirea pe lângă șezlong, unde văd o fetiță blondă, cu o pălărioară cu țestoase, mai mică de un an, ce se juca în nisip.
I-am confecționat un inel dintr-o algă și am dus-o în larg:
- Promit în fața mării, în fața soarelui, în fața ta, că o să te iubesc și o să-ți arăt asta în fiecare zi!
Îi pun alga pe deget, mă privește atât de intens încât simt că energia ei vibrează în mare și îmi șoptește delicat:
- Sunt însărcinată!