Cumbersome

Uite că e 2 noaptea şi eu încă n-am adormit. S-au făcut trei ore de când mă foiesc şi gândurile foşnesc. Nu pot nici măcar să mă mişc prea tare, pentru că aş putea să o trezesc pe mama. M-aş duce până la bucătărie... Dacă mi se duce somnul de tot? Aşa că rămân aici.
Nu mai am răbdare. Ştiu că o să fiu completă, când J. va fi aici. O să am acea senzaţie că viaţa are un motiv. Anotimpul meu preferat, cu sora mea şi cu iubiţii noştri. Asta e ce ne-am dorit de mici. Să ne vedem soţii prieteni şi noi să fim încontinuare cele mai bune prietene. Să fim naşe la copii şi la cununie. Să avem odrasle de aceeaşi vârstă, eventual să-i căsătorim dacă sunt de sexe diferite. Să facem grătare şi excursii. Cel mai important, să facem totul împreună.

M-am gândit şi mi-am plănuit toată vacanţa. Sper doar ca toată viaţa mea să fie ca acum. Jur că nu aş schimba anii ăştia pentru nimic. E greu, da, mereu mi-e greu. Mereu se găseşte ceva, dar dacă iubesc şi sunt iubită, totul pare mai uşor. Şi când mă refer la iubire, mă refer la toate formele ei. Mi-e dor de J. şi de Ş. şi v-aştept acasă pe amândoi!

Un pic din gândurile mele de aseară, se regăsesc în melodia asta (şi în ce am scris mai sus):