Preview

Mapa și pixul erau pe birou.
Mâna ei cercetează contururile feței lui. Își zâmbesc și sunt acoperiți de valuri de soare răsărit. Ea se ridică și se opintește de marginea patului. Își sprijină capul cu mâinile și oftează profund. El vine lângă ea, o pune pe genunchii lui și îi mângâie părul. Stau așa pentru ceea ce părea o eternitate.
- Cum aș putea să te fac să te simți mai bine?
- Așa, exact așa.
Ea se uită la ceas, e trecut de 7 jumătate și trebuie să ajungă la muncă în mai puțin de 30 de minute. Se grăbește să se îmbrace și iese pe ușă. Ajunge la muncă, își petrece ziua fugind, parcă, de un rollercoaster și ajunge acasă.
Se întinde pe pat și își amintește... ”Mapa”,suspină speriată.

Confidence

Încrederea în sine este una din cele mai importante calități ale unui om. Îi zic calitate pentru că ori te naști cu ea ori nu. Nu e ca oricare altă trăsătură omenească și e foarte rară.
Câteodată cred că nu ține nici măcar de fizic, ci mai degrabă aparține gândirii abstracte.
Nu hainele te fac încrezător, nici măcar alți oameni, nici măcar muzica, filmul sau serialele pe care le vezi. Ceea ce creează aceste lucruri este falsa impresie că ești mai mult decât ești, că pentru câteva minute ești invincibil.
Mă uitam în oglindă, căutând încrederea în ochi, în buze, în păr... Nu voiam să cred că odată cu vârsta, cei mai mulți oameni sunt convinși că nu valorează nimic, că merg pe stradă aplecându-și capul.
În viața asta, nimic din fizicul oamenilor nu e important. La sfârșit, nu stai și numeri complimentele pentru cât de frumos și aranjat ești, pentru câte haine ai, nici măcar bogățiile materiale. La sfârșit, numeri de câte ori ai regretat că nu ai făcut un lucru, de câte ori te-ai simțit împlinit, ce te-a făcut cu adevărat fericit.
Mereu mi-am zis, când cineva mi-a spus că nu-mi stă bine într-o anumită haină, ”I will make it work”. Decizia nu am luat-o fizic, ci sufletește. Poți purta și o zdreanță, căci, dacă ai încredere în tine, lumea va observa asta. Sau putem lua un exemplu cotidian, poți purta o găină. Haha.
Ah, nu cred că ajung unde vreau. Ideea e că nu conteză ce e la modă, ce spune unul sau altul, nu trebuie să ajungi să îți pese de fizic mai mult decât de psihic. Prin urmare, încrederea e o stare de spirit, dar și o calitate, după părerea mea.

Thoughts

Mă simt captivă.

Cubul în care mă aflu nu e din sticlă, din cărămidă sau din altceva... E aerul pe care îl respir, e spațiul în care trăiesc, e persoana de lângă mine.
Și simt cum cubul se strânge în fiecare zi tot mai mult.

Am o dependență și nu e vindecabilă.

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Fall sunrise

Am început să cred că îi place. Îi face plăcere, ca dimineața, să-mi lase o cafea și un bilet pe masa din hol. La început, am crezut că o face doar pentru că este prea ocupat dimineața să mă mai țină în brațe câteva minute. Mă rostogolesc în cearșafurile mirosind a țigară și a el. Are o aromă de felină și de ceață... de dimineață de toamnă.  Mi-e dor de soare, care bate acum mult prea timid pentru data calendaristică. Nu pot să cred că a mai trecut o zi și încă sunt aici, departe de casă, totuși simțindu-mă atât de comfortabil lângă el. Nu cred că am înțeles pe deplin însemnătatea cuvântului ”acasă” până să-l întâlnesc pe el. Cât de frumos își aranjează laptopul, electronicele, chiar și cablurile pe biroul lui fără pic de praf, cât spațiu îmi lasă pentru cosmetice, cât de atent este la detalii... Până și tabloul de deasupra patului are accentele din ochii lui, din pădurea ce ne înconjoară, din mare... Toată casa îmi imprimă tatuajul său unic.
Într-o dimineață m-am trezit și eu odată cu el. Mă privește zâmbind.
- Ești cea mai frumoasă dimineața! Și îmi mângâie obrazul.
- Unde te duci când te duci?
Îmi răspunde râzând: Ai văzut vreodată răsăritul toamna?

Road trip

Viața te poate duce în foarte multe locuri, dacă îți dorești (discutăm despre asta altă dată)

Până la granița României, am fost profund impresionată și am vorbit încontinuu. Nu-mi venea să cred ce frumuseți sunt în țara noastră. Îmi plăcea să privesc oamenii făcând lucrurile de zi cu zi. Oamenii din țara asta sunt diverși și frumoși.
Am trecut granița. Nu pot să zic că mi-a plăcut în vreun fel schimbarea. Am avut și ghinionul de o ploaie teribilă. Însă un lucru am observat, și anume că orice parcelă, orice deal, orice loc, este plantat cu porumb sau cu floarea- soarelui. Lucru care la noi nu este. Câmpuri întregi superbe, în culori superbe. Îmi mai plac ungurii pentru că sunt ospitalieri și știu engleză bine.
Slovenia este o țară superbă și e încredibil ce au realizat oamenii ăștia în 20 de ani. Noi nu reușim pentru că nu vrem, pentru că nu există interes, dar posibil este.
Italia e agitată, tumultoasă, plină de orice fel de oameni, mai puțin de italieni. Și în cazul locuitorilor caucazieni, te întrebi dacă sunt italieni sau români mascați. Eu nu știu ce tot căutam în țara lor, toți oamenii se plâng că e greu și acolo. Câteodată se gândesc să lase tot și să se întoarcă acasă. Și îi înțeleg. Nu e sigur pentru ei, nici pentru copiii lor, sunt considerați străini oricât ar încerca.
Viața, în general, în afară, este relaxată, civilizată și curată. Doamnele în vârstă nu stau în fața blocului ci la cafenele, machiate și gătite. Nu stă nimeni la poartă, nu e țipenie de om pe stradă. Fac mișcare, bicicleta e mai funcțională ca mașina. Seara se relaxează la cafenele drăguțe, unde îți servesc măsline, chipsuri și grisine, pe gratis, ca să ai o gustare când îți discuți problemele. Prețurile pentru mâncare sunt la fel ca la noi, dar hai să comparăm salariile noastre cu ale lor.
Nu înțeleg de ce noi nu putem... dar eu o să-mi fac partea în a ajuta țara așa cum pot. Nu există țara mai frumoasă ca a noastră. Nicăieri nu e mai bine, mai sigur, ca acasă.