Subiectiv

Am trecut pe langa trei banci azi: una, cea in care m-am indragostit de Mircea, cealalta in care am stat la prima intalnire (un dezastru de altfel) si ultima era banca pe care finalizasem despartirea.
Ce-am simtit? Nimic. Poate putin dor. Poate putina indignare.
Am realizat ca n-avem nevoie de multe ca o indragosteala sa se infiripeze. Sunt banci, vitrine, terase, locuri de dat intalnire peste tot, de fapt, sunt locuri de care imi amintesc mereu cate ceva.
Si cumva reusesc sa-mi amintesc cu placere si incerc sa nu mai uit caci am regretat ca am uitat unele chestii dragute, dar care mai tarziu au durut.
Mi-e frica sa n-ajung imuna la indragosteala si cand o sa fie timpul,o sa pierd persoana (sufletul pereche, in care nu mai cred) doar pentru ca eu am trecut prin prea multe ca sa realizez care-i adevarul si care-i falsul, care-i cel mincinos si care-i cel sincer.
De ce folosesc termenul indragosteala? Sunt de opinie ca de iubire inca nu se poate vorbi la varsta mea, ,adica ma rog, exista prima iubire pe care am experimentat-o, dar in rest sunt doar indragosteli si chestii hormonale.
Am mai realizat azi ca am ajuns sa iubesc ideea de a fi cu cineva, nu persoana in sine. Si cand s-a ajuns la chestia asta e grav si asa se termina tot.
Cam tristut.