Mood

marți, 6 octombrie 2009

Envy


Pe masura ce cresc, devin nefericita. Sau poate nu nefericita e termenul. Pe masura ce cresc, pierd din entuziasm, din optimism, din copilarie. Si daca o tin tot asa, o sa devin un mare superfluu in adunatura asta de oameni fericiti, care se iubesc si au de toate.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi amintesc de clasa a 8-a, imi amintesc de cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ma intelegeam de minune cu mama, aveam prieteni multi care nu-mi faceau faze si cu care radeam o gramada sau cu care chiuleam la fizica, aveam un prieten care era totul pentru mine, care, credeam eu, ca ma iubeste, si viata mea era o chestie roz si pufoasa. Nu stiam de oameni falsi si/ sau ipocriti. Nu stiam ca o sa mai am de invatat o gramada de la viata. Este incredibil cum credeam ca sunt invincibila. Patetic, nu? Dar vine si vremea cand trebuie sa te maturizezi fortat, nu ca n-am mai fost si altadata maturizata fortat, dar parca de data asta a fost prea brusc, prea brutal, mai ales ca au fost toate deodata.

Pe masura ce avansez in postarea asta, imi vine sa sterg tot si sa las numai "superfluu". Dar n-am s-o fac. Si nu stiu de ce.

5 comentarii:

Kali spunea...

Damn it,you're right.
In a 8a era superb.Acum..:-<

JokeBox spunea...

eu cred ca ar arata mult mai bine postarea cu un singur cuvant: "superfluu"

eu ma bucur ca ma maturizez pentru ca maturitatea imi aduce mult mai multa satisfactie decat sa raman cu mintea in trecutul copilariei zubuciumate :p...si daca vreau oricand pot sa fac pe "nevinovatul"...de obicei cand mi-e dor de copilarie imi scot 'operele" de la naftalina si le citesc...cea mai tare senzatie :)

hajari/copilu spunea...

eu am avut un fel de maturizare brusca, cand la 13 ani a plecat mama in italia si am ramas doar cu tata!
atunci am vazut o mare parte a lucrurilor urate,prieteni falsi singuratate ipocrizii!
apoi am tot fugit din floare in floare si mi-am schimbat amicii periodic!si apoi am zis "stop"..ii aleg pe astia 5 si imi ajung!
si mi-e bine acum!

Marius Ola spunea...

Nu cred că eşti deloc patetică. Este doar o chestiune de vrere şi de creştere. Toţi am trecut prin asta şi mai trecem încă. Eu, cel puţin la vârsta mea, tot se găseşte câte ceva sau cineva să-mi deschidă ochii. La un moment dat toţi suntem ceea ce vrem să fim. Vezi ICE AGE 2: "I am an opossum, I am that I want to be". Superfluu!:)

day-dreamer spunea...

Toţi credem acelaşi lucru despre ceilalţi: că sunt fericiţi, că se iubesc, că au de toate. Şi evident, avem impresia că numai noi nu avem nimic. Nu-i aşa. Priveşte în jur, mai cu atenţie. Ai să vezi că nu-i aşa.

About me

Fotografia mea
"Ma agat acum ca de cel din urma pai de gandul ca poate e posibil sa ma vindec prin scris." (Cartarescu)